'Cei doi profesori universitari au fost puşi în libertate în districtul Now Bahar în provincia Zabul', a declarat agenţiei franceze de presă o sursă poliţienească din această provincie, precizând că 'ei au părăsit Zabul cu elicoptere americane'. Trei comandanţi talibani au confirmat această informaţie, dintre care doi au spus că aşteaptă la schimb eliberarea a trei prizonieri talibani de rang înalt.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat la 12 octombrie eliberarea acestor deţinuţi, între care Anas Haqqani, fiul fondatorului reţelei Jalaluddin Haqqani, o ramură importantă a rebeliunii talibane, cu scopul de a permite celor doi occidentali, răpiţi în 2016 la Kabul să scape din captivitatea talibanilor.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei afgane a informat însă cu privire la o 'întârziere' intervenită în acest schimb.
Cei doi profesori ai unei universităţi americane 'au fost duşi cu maşina la Zabul şi predaţi americanilor care i-au luat cu elicopterul', a declarat un comandant de rang înalt al talibanilor în această provincie, situată la frontiera cu Pakistanul.
Ambasada americană la Kabul, contactată de AFP, a declarat că nu poate 'furniza detalii sau comenta' această informaţie.
Un comandant taliban a declarat că gruparea sa 'aşteaptă ca guvernul afgan şi americanii să-i elibereze cei trei prizonieri ai noştri cât mai repede posibil'. Nicio altă informaţie nu este disponibilă pentru moment cu privire la Anas Haqqani, Mali Khan şi Hafiz Rashid, toţi membri ai reţelei Haqqani.
Preşedintele Ghani a subliniat că eliberarea lor este o decizie 'extrem de dificilă', dar şi 'principala condiţie pentru demararea negocierilor oficiale' pentru a pune capăt conflictului care durează de 18 ani în ţară.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News