Doi militari şi-au pierdut joi viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma exploziei unui obuz de 48 kg într-un depozit de muniţie din Luxemburg, relatează dpa. Incidentul s-a produs într-o hală a serviciului de deminare al armatei luxemburgheze de la Waldhof, la nord-est de oraşul Luxemburg.
Procurorul Georges Oswald a declarat că circumstanţele accidentului urmează a fi stabilite, dar a precizat: 'Nu există dovezi privind un background terorist'. Obuzul de 20 cm lungime a explodat în timp ce era pregătit pentru încărcare, potrivit şefului statului major general al armatei din Luxemburg, Alain Duschene. Niciun detonator nu a fost descoperit în dispozitivul exploziv descoperit într-un loc neprecizat din Luxemburg. Acesta urma să fie transportat într-o ladă securizată în Belgia pentru a fi distrus. Practica este una standard de decenii, a precizat generalul citat. Oswald a precizat că obuzul a explodat lângă un motostivuitor.
'Urmează să clarificăm dacă acesta are legătură cu cauza exploziei sau nu', a precizat el. Cei doi militari morţi erau experţi în dezamorsarea bombelor în vârstă de 40 şi respectiv 48 de ani. Potrivit lui Duschene, cei doi răniţi erau subofiţeri în vârstă de 41 şi 44 de ani. Unul dintre ei a fost 'foarte grav rănit', iar celălalt a fost rănit uşor. Cei doi subofiţeri răniţi nu aveau nicio legătură cu încărcarea elementului de muniţie. 'Urmează să stabilim motivele pentru care erau prezenţi în incinta în care a avut loc explozia', a spus Oswald.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News