Izbucnirea focarului la bordul navei a forțat conducerea să scurteze misiunea grupului de luptă francez cu două săptămâni. Nava a ajuns în port săptămâna trecută la Baza Navală de la Toulon din sudul Franței. În total, 1.081 de membri ai echipajului de pe Charles de Gaulle sunt pozitivi cu noul coronavirus. Printre aceștia se află și doi marinari americani care au fost repartizați pe navă ca parte a Programului de schimb de personal cu US Navy.
Marinarii americani au fost debarcați și „primesc îngrijiri medicale excelente în spitalele franceze”, au declarat oficialii US Navy. Între timp, un marinar francez a fost transferat la terapie intensivă.
Mulți marinari sunt asimptomatici
Depistarea celor infectați cu COVID-19 a fost complicată, spun autoritățile, din pricina faptului că mulți purtători ai virusului sunt asimptomatici. Dintre cazurile confirmate, aproape jumătate nu au prezentat simptome, potrivit New York Times.
În plus, măștile au sosit târziu. Aceasta, însoțită de o oprire la jumătatea lunii martie în orașul port Brest, când marinarii au debarcat și au vizitat baruri și restaurante - înainte de blocada națională decretată de președintele francez Emmanuel Macron - se crede că a accelerat răspândirea virusului pe întreaga navă.
Răspândirea rapidă a virusului la bordul portavionului Charles de Gaulle, singurul portavion din Franța, a stârnit îngrijorare cu privire la capacitatea națiunii de a rămâne gata de luptă. Spre deosebire de US Navy, care are încă 10 portavioane active, chiar dacă USS Theodore Roosevelt a fost lovit de coronavirus, pierderea de către Franța a portavionului Charles de Gaulle pentru o perioadă îndelungată ar putea afecta capacitățile Franței de descurajare nucleară, arată publicația Times.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News