Agenţia atomică rusă (Rosatom) a anunţat iniţial că cinci persoane au murit, iar trei au fost rănite după explozia produsă pe 8 august în timpul testării unei rachete cu propulsie nucleară. Două dintre persoanele rănite în explozie au murit din cauza contaminării radioactive, înainte de a fost transportate la Moscova pentru tratament, au declarat surse medicale citate de publicaţia Novaia Gazeta.
"Doi dintre pacienţi au murit înainte de a fi aduşi la aeroport. Concentraţia de radiaţii a fost foarte mare, iar simptomele de contaminare s-au agravat rapid", a declarat un oficial medical, sub protecţia anonimatului. Cei doi pacienţi care au murit erau angajaţi din domeniul militar. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat asigurări luni că explozia rachetei nucleare nu generează niciun risc, iar radiaţiile nu au crescut.
"Nu există niciun risc" după explozia produsă pe 8 august în nordul Rusiei. "Nu există niciun risc şi nicio creştere a nivelului de radiaţii", a declarat Vladimir Putin în cursul vizitei în Franţa. "Am trimis experţi la faţa locului, iar situaţia este sub control. Au fost aplicate măsuri preventive şi nu poate întâmpla nimic neaşteptat", a dat asigurări liderul de la Kremlin.
Autorităţile din Norvegia au anunţat pe 15 august că au depistat concentraţii infime de iod radioactiv în regiuni situate în apropierea frontierei cu Rusia. Agenţia nucleară din Rusia (Rosatom) a confirmat că explozia accidentală din zona arctică s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de "armament", subliniind că proiectele militare vor continua.
Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experţilor americani, deflagraţia ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO). Imediat după explozie, nivelul radiaţiilor a crescut în orăşelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.
Vezi și: Putin, asigurări după explozia rachetei: Nu există niciun risc
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News