Totodată, Dodon a mai precizat că Republica Moldova nu are nevoie de NATO deoarece nu „nu vrem să fim carne de tun împotriva Rusiei”.
Informația despre blocarea tehnicii militare este însă o dezinformare. Așa acum sublinieaza și portalul Deschide.mb, în realitate, după cum bine ținem minte, tehnica militară a fost prezentă în PMAN, iar „blocarea” despre care vorbește Dodon s-a rezumat la protestul câtorva zeci de socialiști la frontiera R. Moldova cu România, în timp ce militarii americani traversau frontiera.
„Noi n-avem nevoie de NATO. Nu vrem să fim carne de tun împotriva Rusiei. Eu nu voi admite acest lucru. Noi am blocat tehnica NATO acum câțiva ani când ei au vrut să vină de ziua victoriei și să expună tehnica (în Chișinău - n.red). Deputații noștri au blocat această tehnică la punctele de trecere a frontierei. Sunt sigur că dacă voi ieși cu un apel, zeci de mii de cetățeni pur și simplu vor nimici totul. Suntem o țară neutră, nicio bază NATO aici nu va fi”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Dodon răspunde”.
Amintim că pentru a comemora victimele celui de-al doilea război mondial, pe 8 mai 2016, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american „Dragon Pioneer 2016”. Este vorba despre 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale. La expoziţie au fost prezenţi militarii Regimentului 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exerciţiul comun „Dragon Pioneer” desfăşurat în Republica Moldova.
Expoziția respectivă s-a datorat ministrului de atunci al Apărării, Anatol Șalaru, care a promovat apropierea R. Moldova de Alianța Nord-Atlantică.
Foto: Trupe americane în Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale - 2016. Sursă foto: Anatol Șalaru (fostul ministru al Apărării) Facebook
Amintim că în cursul zilei de ieri, Maia Sand, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 99,86% din voturi, în fața președintelui Igod Dodon, arată datele centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Proeuropeana Maia Sandu nu va avea un mandat ușor întrucât Parlamentul de la Chișinău este dominat de socialiștii lui Igod Dodon.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News