Agenția de presă Unian, citând cotidianul olandez Volkskrant, care a efectuat o anchetă proprie, precizează că anchetatorii olandezi dețin informații cu privire la ingerința Rusiei în anchetă.
Olandezii spun că rușii au încercat să influențeze ancheta, dar fără succes însă.
NLTimes precizează că imediat după doborârea avionului de linie, Consiliul de Securitate al Olandei a demarat o anchetă și a luat legătura cu Comitetul Interstatal de Aviație din Rusia (MAK), organism responsabil cu supravegherea și coordonarea zborurilor civile.
Anchetatorii ruși, oamenii Kremlinului
Doar că, la doar câteva zile, anchetatorii ruși din cadrul MAK au fost înlocuiți cu un comitet de stat format din cinci membri, iar șeful de echipă a lucrat anterior în cadrul serviciului de securitate de la Kremlin, scrie sursa citată.
Potrivit Volkskrant, acesta a fost primul pas al guvernului rus în încercarea de a controla ancheta. Dar la doar câteva săptămâni de la tragedia în care 283 de oameni nevinovați și-au pierdut viața, în Olanda s-au deplasat piloți malaezieni care au ajutat la traducerea conversațiilor pe care le-au avut cu piloții MH17, înainte ca avionul să fie lovit de o rachetă. În toată acestă perioadă, se pare că doi membri ai GRU se aflau în Olanda.
GRU a fost și în Olanda
Ziarul olandez spune că aceștia sunt membri unei unități GRU care a fost implicată și în tentativa de otrăvire a unui traficant de arme bulgar în 2015, într-o lovitură de stat eșuată în Muntenegru în 2016, dar și ulterior în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în 2018. Cotidianul olandez spune că nu e clar ce făceau aceștia în Olanda, dar o conexiune cu ancheta MH17 este mai mult decât evidentă.
Ulterior, după șase luni, s-a dovedit că doi dintre cei care făceau parte din comitetul de stat rus care a cooperat cu partea olandeză în ancheta MH17 erau foști membri GRU, unul din ei fiind general de armată care la scurt timp după doborârea zborului s-a pronunțat în presă, declarând că e puțin probabil ca avionul să fi fost doborât de o rachetă rusă BUK.
Amintim că anchetatorii olandezi au stabilit, în baza numeroaselor dovezi identificate, că MH17 a fost doborât de o rachetă rusă BUK.
În orice caz, olandezii scriu că Serviciul de informații militare (MIVD) al Olandei i-a urmărit cu atenție pe cei doi foști membri GRU în cadrul anchetei și în momentul în care se aflau în Olanda. Se pare că după fiecare ședință a anchetatorilor, cei doi au telefonat către o linie de la Kremlin.
Rușii ar fi atacat și cibernetic
Iar episoadele bizare nu se opresc aici. Sursa citată precizează că în momentul în care anchetatorii olandezi din cadrul OVV se aflau în Ucraina, pentru investigații, aceștia au raportat că camerele hotelului unde erau cazați erau curățate, în mod suspect, de mai multe ori, uneori chiar de trei ori pe zi. Totodată, la întoarcerea în Olanda au fost găsite programe malware în telefoanele private ale anchetatorilor olandezi.
OVV a raportat, de asemenea, cel puțin o încercare de atac cibernetic asupra serviciului, care s-a dovedit ulterior că a fost instrumentată de grupul de hackeri Fancy Bear, apropiat al GRU. Și, potrivit Volkskrant, GRU ar fi încercat să acceseze rețeaua de calculatoare a OPCW de la Haga, în 2018.
Toate aceste tentative, transmit olandezii, au îngreunat și complicat ancheta doborârii zborului de linie MH17, dar nu au reușit să influențeze rezultatul ei, au conchis anchetatorii olandezi.
Amintim că, un avion Boeing, aparţinând Malaysia Airlines, care plecase de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, a fost doborât deasupra zonei de conflict din estul separatist al Ucrainei la 17 iulie 2014. Toţi cei 283 de pasageri, dintre care 196 erau olandezi, şi 15 membri au echipajului au murit.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News