Ministerul român comemorează, în acest context, cele 298 de victime care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident şi "transmite un mesaj de profundă compasiune şi solidaritate familiilor acestora".
Ministerul Afacerilor Externe salută, de asemenea, progresele realizate în cadrul procedurilor penale şi reiterează susţinerea pentru desfăşurarea acestora pe teritoriul Olandei, în conformitate cu legislaţia olandeză.
La 17 iulie 2014, aeronava MH-17 aparţinând companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam - Kuala Lumpur.
La bord se aflau 298 de persoane care şi-au pierdut viaţa (283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului). În acest tragic incident aviatic şi-a pierdut viaţa şi un cetăţean român.
Ancheta penală este coordonată de o echipă comună (JIT) formată din reprezentanţi ai autorităţilor judiciare şi poliţieneşti din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia şi Malaezia.
Membrii JIT au decis cu privire la desfăşurarea procedurilor penale şi judecarea persoanelor responsabile de prăbuşirea aeronavei MH-17 în Olanda, în conformitate cu legislaţia acestui stat şi în baza valorificării rezultatelor anchetei JIT, amintește și Agerpres. La 19 iunie 2020, Parchetul General olandez a anunţat demararea acţiunii penale împotriva a patru suspecţi.
Zborul de linie MH-17, doborât de un sistem rusesc de rachete BUK
Echipa de investigatori care s-a ocupat de acest caz în ultimii patru ani a făcut publice dovezi care arată că racheta cu care a fost doborât zborul MH 17 aparținea Brigăzii Anti-Aeriene 53 a Rusiei.
Wilbert Paulissen, unul dintre investigatori, a declarat în urmă cu doi ani, la o conferință din Utrecht că noile dovezi confirmă faptul că sistemul BUK a fost adus pe teritoriul Ucrainei și dus înapoi în Rusia după ce avionul a fost doborât.
Zborul MH 17 decolase din Amsterdam cu destinația Kuala Lumpur, iar la bord se aflau 298 de pasageri. Avionul, un Boeing 777 aparținând companiei aeriene Malaysia Airlines, a fost pus la pământ în spațiul aerian de deasupra Donețkului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News