Potrivit oficialului urainean prima rachetă a explodat sub cabina piloţilor, aceștia murind pe loc.
„Această fotografie arată partea în care avionul a fost lovit de prima rachetă. A lovit carlinga în zona inferioară. Considerăm că este o dovadă importantă, care explică în acelaşi timp de ce nu s-a auzit nimic din cabina piloţilor. Aceştia au murit instantaneu", a declarat Oleksiy Danilov pentru BBC, citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că rămăşiţele avionului păstrează urme lăsate de rachete, indicând în fotografiile de pe telefonul său mobil găurile cauzate de şrapnel, precum şi părţi atribuite de investigatori ca aparţinând rachetelor iraniene. Anchetatorii ucraineni au avut dovezi imediate despre adevărata cauza a prăbuşirii, dar nu le-au putut face publice atunci.
În plus, Danilov a subliniat problema buldozerelor folosite de iranieni la locul prăbuşirii, care a îngreunat ancheta specialiştilor trimişi de Ucraina. A mai spus că investigaţia a scos la iveală imediat adevărul celor întâmplate, însă nu au putut face informaţiile publice atunci, întrucât aveau nevoie să menţină accesul echipei la faţa locului. „Iranul este o ţară dificilă şi ne-am temut că ne vor trimite specialiştii acasă."
De ce şi-a recunoscut Iranul vina? După ce au refuzat iniţial să îşi asume responsabilitatea pentru incident, autorităţile de la Teheran au recunoscut că zborul PS-752 al Ukraine International Airlines a fost doborât de rachete antiaeriene, lansate de Iran. Danilov adăugat că Iranul nu a avut de ales în a-şi recunoaşte vina, dovezile fiind foarte clare şi deja cunoscute unui număr mare de persoane.
CITEȘTE ȘI: Avionul ucrainean Boeing 737-800 s-a prăbușit după ce ar fi fost lovit de rachetă Tor-M1
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News