Distrugătorului britanic HMS Duncan, ''hărţuit'' de mai multe avioane ruseşti (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Distrugătorul HMS Duncan, o navă militară britanică din clasa Type 45, aparţinând flotei Royal Navy, s-a confruntat cu ''ostilitatea deschisă'' a forţelor aeriene ruse în luna mai, anunța luni, 26 noiembrie, ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson.

Incidentul a avut loc în timpul unei misiuni în Marea Neagră în luna mai, când 17 avioane de vânătoare ruseşti au efectuat manevre periculoase în apropierea distrugătorului britanic.

Imagini ale întâlnirii avioanelor ruseşti cu distrugătorul HMS Duncan, care conducea un grup de nave ale NATO în Marea Neagră, au fost incluse într-un documentar cu patru episoade despre flotila de distrugătoare britanice Type 45 care este difuzat începând de luni de postul Channel 5.

Se poate vedea astfel cum avioanele ruseşti zboară în cercuri în jurul navei britanice înainte de a reveni în spaţiul aerian rus. De asemenea, unul dintre piloţii ruşi a transmis echipajului navei HMS Duncan un mesaj în care spune ''Good luck, guys' (n.r. - succes, băieți!), mai menţionează agenţia Press Association, fără să explice însă prin ce modalitate a fost transmis acest mesaj interpretat de militarii de pe nava britanică drept o ameninţare.

Secretarul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a lăudat acţiunile echipajului aflat la bordul navei HMS Duncan în faţa hărţuielilor avioanelor de vânătoare ruseşti.

Williamson a afirmat: “În ultimul an, HMS Duncan şi echipajul său au demonstrat rolul cheie pe care îl joacă Marea Britanie în NATO”.

,,Ca navă amiral a NATO, [HMS Duncan] a înfruntat ostilitatea îndrăzneaţă a ruşilor în Marea Neagră, cu avioane de vânătoare zburând deasupra sa, fiind urmărită de nave de spionaj ruseşti. [Nava] a jucat un rol vital în protejarea aliaţilor NATO în timpul loviturilor americano-britanico-franceze împotriva zonelor din Siria în care se construiau arme chimice”.

Mike Utley, comandant al Marinei Regale, a afirmat că incidentul care a implicat HMS Duncan evidenţiază provocările eeprezentate de activitatea militară rusească.

“HMS Duncan este probabil singura navă care s-a confruntat cu un raid de această magnitudine în ultimii 25 de ani”, a susţinut Utley.

,,Cred că tacticile lor [ale ruşilor] sunt naive. Ceea ce nu ştiu ei este cât de capabilă este nava”, a precizat el, insistând că o astfel de activitate intensă a ruşilor demonstrează de ce aceştia sunt o provocare.

Imaginile video arată cum avioanele de vânătoare ruseşti zboară în jurul navei britanice înainte să se întoarcă în spaţiul aerian rusesc, iar unul dintre piloţii ruşi a trimis un mesaj echipei de pe HMS Duncan: “Noroc, băieţi”.

Documentarul mai include declaraţia unuia dintre marinarii navei britanice care a precizat că s-ar putea ca acel mesaj să fi fost un avertisment la adresa HMS Duncan, în timpul ce altul a declarat:

“Ei au avut 17 avioane, noi aveam 48 de rachete. Cred că am fi câştigat de data aceasta”.

Noile imagini au fost publicate în contextul în care tensiunile dintre Kremlin şi Kiev s-au amplificat din nou după ce, duminică, Rusia a deschis focul asupra a trei nave ucrainene în Marea Azov şi apoi a capturat atât navele, cât şi echipajele lor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel