Iranul şi SUA, inamici declaraţi, fac cu regularitate schimb de declaraţii belicoase şi se acuză reciproc de 'terorism'.
Nava sub pavilion iranian s-a defectat joi din cauza unei probleme la motor şi a lansat un semnal SOS către distrugătorul american. Odată ce acesta a ajuns lângă vasul în cauză, marinarii au explicat că bateria motorului era 'moartă' şi că au rămas fără apă şi alimente, potrivit sursei menţionate.
După ce le-au furnizat apă şi hrană, neavând în posesie tipul de baterie necesar, marinarii americani au chemat Garda de coastă a Omanului, care a venit în ajutor vasului aflat în impas, se mai spune în comunicat, transmite Agerpres.
Potrivit convenţiei internaţionale pentru protejarea vieţii umane pe mare, navele trebuie să acorde asistenţă oricărui vas aflat în dificultate, indiferent de naţionalitate.
SUA menţin în Bahrain comandamentul Flotei a V-a americane care are în responsabilitate protejarea rutelor petroliere în Golf.
Coaliţia maritimă multinaţională (Combined Maritime Forces) grupează zeci de nave în special americane, turceşti, pakistaneze şi europene care patrulează în apele internaţionale în Orientul Mijlociu, unde se află unele dintre cele mai importante căi de transport maritim din lume.
Marea Oman este situată la sud-est de strâmtoarea Ormuz, punct strategic pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în lume.
Citește și: Distrugătorul american USS Barry a trecut prin strâmtoarea Taiwan
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News