Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste

Darius Muresan |
Data publicării:

Ministrul apărării din India, Rajnath Singh, a dat asigurări, într-un interviu acordat portalului de ştiri CNN News18, că guvernul indian este dispus să intre pe teritoriul Pakistanului pentru a-i învinge pe teroriştii care evadează peste graniţă după ce au încercat să desfăşoare activităţi teroriste în India, transmite Agerpres, care citează EFE.

"Dacă el (teroristul) fuge în Pakistan, îl vom urmări şi îl vom învinge pe pământ pakistanez", ca parte a capacităţii de răspuns a Indiei de a pune capăt terorismului transfrontalier, a declarat Singh.

Singh a răspuns în acest fel la o întrebare legată de o investigaţie publicată joi de ziarul britanic The Guardian, în care se afirma că guvernul indian a ucis aproximativ 20 de persoane în Pakistan începând din 2020, ca parte a unei strategii mai ample de eliminare a teroriştilor care caută adăpost în străinătate.

Potrivit ziarului britanic, pe baza documentelor şi mărturiilor oficialilor indieni şi pakistanezi, agenţia de informaţii indiene ar fi început să comite asasinate în străinătate, ca parte a unei "abordări curajoase" a securităţii naţionale, operaţiune care ar fi controlată de biroul prim-ministrul indian Narendra Modi.

La rândul său, ca răspuns la declaraţiile lui Singh, guvernul Pakistanului a emis o declaraţie sâmbătă aceasta în care a denunţat "comentariile provocatoare" ale Indiei vecine.

"Afirmaţia Indiei că este pregătită să execute extrajudiciar mai mulţi civili, declaraţi în mod arbitrar 'terorişti', în interiorul Pakistanului, constituie o recunoaştere clară a vinovăţiei", a transmis Ministerul de Externe pakistanez.

În acest sens, ministerul de la Islamabad a cerut comunităţii internaţionale să tragă ţara vecină la răspundere "pentru acţiunile sale atroce şi ilegale".

Cele două puteri nucleare au cunoscut cea mai mare escaladare a tensiunilor din ultimele decenii în 2019, când New Delhi a susţinut că a bombardat o tabără de pe teritoriul pakistanez a grupării teroriste Jaish-e-Mohammed (JeM).

Această grupare a revendicat în februarie 2019 atacul din Caşmirul administrat de India, în care 42 de ofiţeri de poliţie au murit, în ceea ce a fost cel mai grav atac din regiune din ultimele trei decenii. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel