Cum a eșuat Rusia în Ucraina. Gen. James Jones, fost comandant al forțelor NATO: ”Deși nu recunoaște, Moscova este deja învinsă”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul comandant șef al forțelor NATO din Europa, generalul James Jones, a discutat despre poziția incomodă în care se află Vladimir Putin astăzi.

Fostul comandant șef al forțelor NATO din Europa, generalul James Jones, a declarat într- un interviu pentru „Vocea Americii” că obiectivele armatei ruse din Ucraina s-ar putea să se fi schimbat, deoarece probabil că nu vor putea atinge obiectivele pe care le-au stabilit inițial.

”Rusia a fost nevoită să se retragă, deși nu recunoaște, dar comunitatea militară, NATO și SUA o înțeleg. Cred că probabil mulți au fost surprinși de eșecurile ei", a declarat generalul.

Potrivit lui Jones, dictatorul rus Vladimir Putin era încrezător că războiul va fi unul de scurtă durată și că „NATO va reacționa anemic la invazie”.

Alianța sprijină „ferm și încrezător” Ucraina, remarcă generalul amenrican, iar dacă furnizarea de ajutoare militare continuă, atunci Ucraina va putea lovi la distanțe mai mari, a adăugat acesta.

„Cred că utilizarea mai largă a tehnologiilor fără pilot, pe care Occidentul le-ar putea oferi Ucrainei ar fi foarte utilă și oportună”, a subliniat James Jones.

De asemenea, generalul și-a exprimat speranța că războiul se va încheia în 2023, dar conflictul s-ar putea prelungi.

„Ucraina va fi în fruntea apărării Europei pentru o lungă perioadă de timp – în funcție de ceea ce se întâmplă în Rusia.

Iată trei lucruri care cred că sunt extrem de importante: livrarea rapidă a ajutorului, furnizarea de ajutor umanitar și un plan pe termen lung pentru redresarea Ucrainei. Odată ce acest lucru devine realitate, această bătălie se va termina", a concluzionat generalul.

 

Cum a eșuat Rusia în Ucraina

 

Înainte de 24 februarie, mulți experți și politicieni occidentali credeau că Kievul va cădea în câteva zile de la o invazie. Aceasta părea să fie și presupunerea Rusiei.

Mai multe așteptări nu s-au concretizat după invazie. Rusia a crezut că va câștiga rapid supremația aeriană prin eliminarea atât a Forțelor Aeriene Ucrainene, cât și a apărării aeriene, o presupunere care s-ar fi putut baza pe observațiile anterioare din estul Ucrainei.

Deși rămâne adevărat că Forțele Aeriene Ruse sunt net superioare în ceea ce privește cantitatea și tehnologia, Ucraina menține în continuare aeronave și elicoptere intacte, în ciuda numeroaselor atacuri cu rachete asupra aeroporturilor militare și a operațiunilor de luptă pe linia frontului.

De asemenea, apărarea sa antiaeriană este din ce în ce mai puternică, arată DW, într-o amplă analiză privind cauzele eșecului Rusiei în invazia din Ucraina.

Surse ucrainene au spus că Rusia a pierdut sute de avioane și elicoptere de la începutul războiului. Deși aceste afirmații nu pot fi confirmate în mod independent, serviciile de informații occidentale indică, de asemenea, pierderi semnificative pentru Forțele Aeriene Ruse, care nu se mai aventurează în interiorul teritoriului Ucrainei. 

 

În Rusia, pe lângă universităţile Federației Ruse vor fi create 16 centre de instruire militară

 

Totuși autoritățile de la Moscova par că se pregătesc de un conflict de lungă durată și adoptă măsuri în privința creșterii nivelului de instruire militară.

Primul ministru al Federaţiei Ruse, Mihail Mişustin, a dispus printr-un ordin crearea unor centre de instruire militară pe lângă instituţiile de învăţământ superior federale de stat.

Potrivit ordinului primului ministru, acţiunile respective vor fi desfăşurate de Ministerul Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului şi de Ministerul Agriculturii, arată Rador.

Centrele vor fi create, între altele, pe lângă: Universitatea de Stat din Astrahan ''Tatişev'', Universitatea Agrotehnologică de Stat din Viatsk, Universitatea de Stat din Novgorod ''Yaroslav cel Înţelept'', Universitatea de Stat din Pskov, Universitatea de Stat din Cecenia ''Kadîrov'', Universitatea Tehnică de Stat din Yaroslavl etc. Anterior, Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului a anunţat introducerea unui curs privind bazele pregătirii militare în universităţile ruseşti.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel