În așa-zisa conferință de presă transmisă de Ambasada Federației Ruse pe pagina oficială de Facebook, în cele peste două ore de monolog, ambasadorul Valeri Kuzmin a reluat tezele propagandei ruse, a făcut referiri la așa-zisa operațiune militară din Ucraina, a amenințat statul vecin pe care rușii îl agresează continuu din 2014 încoace și a făcut referiri și la România, acuzând MAE și autoritățile țării noastre de rusofobie, discriminări ale cetățenilor ruși și .... jigniri aduse președintelui Vladimir Putin căruia Excelența Sa i-a adus laude citând dintr-un cleric protestant antisemit și caterisit, despre cum salvează Vladimir Putin omenirea de globaliști și americani.
Cam tot ce trebuie să știi pe scurt despre cele peste două ore de discurs ale ambasadorului rus în România, Valery Kuzmin:
Ambasadorul rus și-a început monologul în limba engleză vorbim despre economie și despre cum Federația Rusă nu e deloc afectată de sancțiunile pe care le cataloghează ilegale impuse de Occident.
Într-un discurs în care erau prezentate cifre rupte parcă din discursurile congreselor Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, ambasadorul rus în România transmite cât de bine o duc cetățenii ruși și cum nu sunt afectați de cele șase pachete de sancțiuni impuse de Occident după agresiunea fără precedent împotriva Ucrainei din 24 februarie 2022.
Bineînțeles, ajungem mai apoi la subiectul principal - Ucraina. Lansat în scenarii conspiraționiste privind laboratoare biologice construite de americani și de germani încă de acum 10 ani în Ucraina, Valery Kuzmin reia placa propagandei ruse despre denazificarea Ucrainei, despre cum Kievul e condus de un grup de naționaliști care comit un genocid asupra populației vorbitoare de limbă rusă din Est.
Cu alte cuvinte, „eroica”, Federație Rusă eliberează Ucraina de naziștii susținuți de Occident. O eliberează în așa fel încât, ne spune Excelența Sa Valery Kuzmin, crimele atroce de război pe care le-am văzut la Bucea sau Mariupol, sunt de fapt.... „regizate de regimul naționalist ucrainean”.
Ambasadorul Valery Kuzmin se contrazice singur. După ce dă asigurări că Rusia nu vrea să ocupe teritorii din Ucraina, amenință Kievul cu noi pierderi teritoriale
După ce transmite că Federația Rusă nu lovește ținte civile - o simplă căutare pe Google și satelit despre cum arată orașele ucrainene azi e suficientă -, ambasadorul rus în România, citându-l pe Putin dă asigurări că Federația Rusă nu are obiectivul de a ocupa teritorii ucrainene.
Se contrazice la distanță de câteva minute când iritat de faptul că Occidentul trimite Ucrainei sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune de tip HIMARS, amenință Ucraina cu pierderi teritoriale. Valery Kuzmin îl citează de această dată pe Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, care a amenințat și el Ucraina. „Cu cât raza acestor sisteme e mai mare, cu atât Ucraina va pierde mai mult teritoriu”, spunea în esență Lavrov.
Excelența Sa recidivează când vine vorba de România și se arată deranjat de autoritățile române și de expoziția organizată în Piațeta Regelui Mihai din București, în zona ambasadei Rusiei în România, unde este deschisă expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost deja numită de către organizatori și artiști - “Operațiune Artistică Specială”!.
Ambasadorul Federației Ruse în România a acuzat discriminări la care cetățenii ruși sunt supuși, dând un exemplu bizar în care un angajat al Federației Ruse nu își poate deschide un cont într-o bancă din România dacă vorbește limba rusă, dar o poate face dacă vorbește în limba română iar „autoritățile române nu acționează pentru a înlătura aceste amenințări și discriminări”.
Ambasadorul Federației Ruse acuză România că îl jignește pe Vladimir Putin
Foto: Piațeta Regelui Mihai din București, în zona ambasadei Rusiei în România, unde este deschisă expoziția în aer liber ”Stop the War (in Ukraine)” sau cum a fost deja numită de către organizatori și artiști - “Operațiune Artistică Specială”! Sursă foto: Ambasada Ucrainei la București
Valery Kuzmin s-a arătat iritat că a fost convocat de MAE pentru declarații care ar fi făcut atingere la președintele Klaus Iohannis, dar țara noastră l-a jignit pe Vladimir Putin prin expoziția din Piațetă. Valery Kuzmin susține că a ridicat problema expoziției la MAE care nu a oferit un răspuns exact.
Diplomatul a acuzat MAE că își schimbă pozițiile la cererea Bruxelles-ului și a rostit o frază interesantă. Potrivit traducerii în limba română a unui răspuns în rusă, ambasadorul rus spune: „Recent am primit o nouă notă verbală privind o nouă procedură de acreditare”. Kuzmin nu a vrut să detalieze, dar cel mai probabil a făcut o referire vagă la o discuție purtată în luna mai, când a fost convocat ultima oară de MAE român.
În final, Ambasadorul Federației Ruse la București și-a încheiat conferința tot cu o amenințare la adresa Occidentului.
„Înarmând Ucraina tot mai mult ne îndreptăm către o perspectivă mult mai periculoasă. Nu voi dezvolta acest subiect, bănuiesc că îl cunoașteți” - Valery Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse în Românie.
La mai bine de 24 de ore de la declarațiile lui Valery Kuzmin nu există o reacție oficială a MAE.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News