În cadrul unui briefing, Price a mai declarat reporterilor că Statele Unite au salutat întoarcerea ambasadorului rus Anatoli Antonov, în urma unui acord la care au ajuns la summitul de miercurea trecută de la Geneva preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin privind revenirea la post a ambasadorilor.
Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în SUA.
Relaţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia s-au deteriorat rapid după instalarea în funcţie, în ianuarie, a preşedintelui Joe Biden, care a acuzat Rusia de atacuri cibernetice şi imixtiune în alegeri.
În martie, Rusia a decis să-l recheme pe Anatoli Antonov după ce Joe Biden a făcut declaraţii în care l-a comparat pe Vladimir Putin cu un "criminal".
O lună mai târziu, ambasadorul american, John Sullivan, a anunţat că se va întoarce la Washington pentru consultări, lucru cerut de Kremlin.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News