Ultimul pachet de ajutor militar SUA vizează distrugerea fortificațiilor ruse. Bonus: În premieră, rachetele Hydra-70 pentru aviația Ucrainei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: US Army
Foto: US Army

Pentagonul a anunțat o nouă tranșă de echipamente militare pentru a răspunde nevoilor critice de securitate și apărare ale Ucrainei. 

Este este vorba despre tranșa cu numărul 37, pe care administrația Biden a deblocat-o pentru Ucraina.

Pachetul de ajutor, evaluat la până la 300 de milioane de dolari, se axează mai mult pe echipamente ce vor susține anunțata contraofensivă ucraineană.

SUA vor trimite muniții de demolare pentru distrugerea fortificațiilor, muniție suplimentară pentru HIMARS, obuziere de 155 mm, proiectile de artilerie și mortier și capacități antitanc pe care Ucraina le va folosi împotriva războiului de agresiune neprovocat al Rusiei.

SUA s-au angajat să colaboreze cu aliații săi pentru a oferi Ucrainei capacitățile necesare pentru a-și îndeplini cerințele imediate pe câmpul de luptă, precum și nevoile sale de asistență de securitate pe termen lung.

De la invazia rusă din februarie 2022, SUA au condus 11 reuniuni ale Grupului de Contact pentru Apărare al Ucrainei (”Formatul Ramstein”), o alianță a peste 50 de țări angajate în apărarea Ucrainei.   

 

Noul pachet de asistență militară din partea SUA: Rachete Hydra-70, trimise în premieră

Rachetele Hydra-70

Pe lângă muniția HIMARS, pachetul include proiectile suplimentare de artilerie și mortier, echipamente grele de transport și piese de schimb pentru echipamentele de pe front.

De asemenea, SUA trimit și aproximativ o mie de sisteme antitanc.

Pentru prima dată de la începerea războiului din Ucraina, Pentagonul trimite Kievului rachete neghidate Hydra-70, ce au o rază de acțiune de aproximativ 10 km și sunt utilizate în principal pentru atacul aer-sol. 

Rachetele Hydra-70 într-un lansator de rachete LAU-131/A pe un F-16C Fighting Falcon / US Air Force Tech. Sgt. Jason Wagner.

Acestea pot fi lansate din aeronave și sunt compatibile cu elicopterul Apache și avioane de luptă F-16, anunță producătorul General Dynamics, însă livrarea lor în Ucraina arată că sistemul Hydra-70 poate fi adaptat pentru aeronavele Forțelor Aeriene ucrainene. 

Trimiterea acestor tipuri de rachete poate însemna și că armata ucraineană va dispune de o gură de foc complementară armelor ce vor fi utilizate în acțiunile de luptă din perioada următoare.  

  • Muniție suplimentară pentru HIMARS;

  • Obuziere de 155 mm; 

  • Proiectile de artilerie de 155 mm;

  • Proiectile de mortier de 120 mm, 81 mm și 60 mm;

  • Rachete ghidate antitanc TOW;

  • Aproximativ o mie (număr neconfirmat oficial n.r.) de sisteme de arme antitanc: AT-4 și Carl Gustaf;

  • Peste 7.000 de rachete Hydra-70, utilizate pe de aeronave;

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici: iOS (App Store)    Android (Magazin Play)

  • Arme de calibru mic și muniție pentru arme de calibru mic;

  • Muniții de demolare pentru depășirea obstacolelor;

  • 6 camioane și 6 remorci pentru transportul utilajelor grele; (numărul total al acestora ajungând la 66, respectiv 114 unități)

  • Echipamente de testare și diagnosticare pentru a sprijini întreținerea și repararea vehiculelor;

  • Piese de schimb și alte echipamente de teren.

Până în luna mai 2023, administrația Biden a trimis în Ucraina echipamente militare în valoare de 36,4 miliarde de dolari, din care peste 35,7 miliarde de dolari, de la invazia din 24 februarie 2022, se arată în ultima informare de la Pentagon.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel