Demers periculos: Jurnaliștii turci au prezentat o hartă cu insule grecești pe care Turcia ar trebui să le invadeze și anexeze

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Harta cu insule pe care Armata turcă ar trebui să le ocupe, prezentată de CNN Turk. Sursă foto: Greek City Times
Harta cu insule pe care Armata turcă ar trebui să le ocupe, prezentată de CNN Turk. Sursă foto: Greek City Times

În contextul invaziei Ucrainei de către trupele ruse, jurnaliștii de la CNN Turk s-au angajat într-un demers periculos în care au prezentat o hartă cu insule grecești din Marea Egee pe care Ankara le revendică și care, în opinia lor, ar trebui ocupate de Armata turcă.

Episodul de la CNN Turk a fost prezentat de presa din Grecia care acuză demersuri jurnalistice revizioniste din partea turcilor.

Publicația Greek City Times scrie că „în ciuda războiului din Ucraina și a altor probleme mari la nivel mondial, jurnaliștii CNN Turk au prezentat hărți ale insulelor din Marea Egee, sugerând o invazie turcă”. 

Pe harta se poate sesiza și celebra insulă Rodos, a patra ca mărime din Grecia.

Jurnaliștii turci precizează că insulele sunt „ocupate ilegal” de greci și justifică sugestia privind invadarea lor de „teama” unui atac elen asupra Turciei.

Sursa citată subliniază că incidentul nu a avut loc la un post local obscur din Turcia, ci la una din cele mai mari rețele de televiziune din țară.

Harta a fost prezentată de jurnalista Emine Bașak Şengul, moderatoarea emisiunii. Aceasta și-a manifestat „îngrijorarea” că Atena a militarizat insulele care ar fi trebuit să rămână demilitarizate. Ea spune că insulele ar putea fi folosite de eleni pentru a provoca Turcia, pe modelul folosit de Rusia în conflictul din Ucraina.

Sociologul turc Hulki Cevizoglu, prezent în emisiune, a adăugat că trebuie găsite căi pentru ca Turcia să recupereze insulele respective. „Oare din cauza acestei probleme (n.r. - războiul din Ucraina) ar trebui să trecem cu vederea faptul că unele din insulele noastre au fost ocupate?”, s-a întrebat retoric acesta, acuzând Grecia că „hărțuiește” Turcia.

Amintim că în ultimii doi ani, Turcia și Grecia, state membre NATO, au avut o serie de conflicte care au escaladat pe marginea unor zone din Marea Mediterană pe care ambele state le revendică. Între cele două au existat inclusiv provocări și incidente militare. Îngrijorările din partea comunității internaționale sunt cu atât mai mari cu cât ambele sunt state membre NATO.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel