Degringoladă la Moscova la două săptămâni de la intrarea ucrainenilor în Rusia. Ministerul Apărării încă creează grupări de trupe, „comitete și comisii” pentru Kursk

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Soldați ucranieni din cadrul Trupelor Aeropurtate Ucrainene, arborând steagul pe teritoriul rus în Kursk. Foto: Captură video Ministerul Apărării din Ucraina
Soldați ucranieni din cadrul Trupelor Aeropurtate Ucrainene, arborând steagul pe teritoriul rus în Kursk. Foto: Captură video Ministerul Apărării din Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 20.08.2024, la Moscova a avut loc o reuniune a Consiliului de coordonare pentru probleme de securitate militară în zonele de frontieră ale regiunilor Belgorod, Briansk și Kursk, sub conducerea ministrului apărării, Andrei Belousov.

,,În cadrul ședinței, ministrul Apărării a informat că la Centrul național pentru conducerea apărării Federației Ruse a fost creat un grup operativ special, care are ca misiuni colectarea, analiza, direcționarea problemelor din cele trei regiuni și monitorizarea rezolvării acestora”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

Potrivit relatărilor din presa rusă, din desfășurarea reuniunii de la Moscova a rezultat faptul că în cadrul armatei ruse au fost create grupările de trupe Belgorod, Briansk și Kursk.

De asemenea, adjunctul ministrului rus al apărării, general colonel Yunus-Bek Yevkurov, a fost numit adjunct al șefului Consiliului de coordonare pentru probleme de securitate militară în zonele de frontieră ale regiunilor Belgorod, Briansk și Kursk.

“L-am numit pe generalul colonel Yevkurov, care acum se află direct în regiunea Kursk, în funcția de adjunct al șefului Consiliului de coordonare. Vreau să subliniez încă o dată că acești funcționari ar trebui să fie în contact direct cu regiunile non-stop. Nici măcar o singură problemă nu trebuie ignorată”, a declarat Andrei Belousov.

Oficialii militari ruși au mai anunțat că adjunctul ministrului rus al apărării, general locotenent Andrei Buliga, va fi responsabil de logistică, transport și asistență pentru autoritățile civile în evacuarea cetățenilor.

În același timp, adjunctul ministrului apărării, Alexei Krivoruchko, a fost numit responsabil pentru sprijinul tehnico-militar (arme, echipamente speciale și militare).

În plus, adjunctul ministrului apărării, Pavel Fradkov, va supraveghea aranjamentele tehnice și construcțiile în cele trei regiuni.

Adjunctul ministrului apărării și șef al aparatului Ministerului Apărării, Oleg Savelyev, a fost numit responsabil pentru cooperarea și coordonarea interdepartamentală.

Șeful Direcției principale medicale a Ministerului Apărării, Dmitri Trishkin, se va ocupa de sprijinul medical pentru trupele din cele trei regiuni.

Reprezentanții Ministerului rus al Apărării au menționat că un reprezentant al Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse și comandanții grupărilor de trupe Belgorod, Briansk și Kursk sunt responsabili pentru protejarea cetățenilor și teritoriilor împotriva atacurilor vehiculelor aeriene fără pilot și a altor mijloace de atac ale adversarului, ca parte a Consiliului de coordonare.

 

Degringoladă la Moscova. La două săptămâni de la intrarea ucrainenilor în Rusia, conducerea încă se organizează

 

Comentariul autorului: Faptul că, la două săptămâni de la declanșarea incursiunii armatei ucrainene în regiunea Kursk, partea rusă încă se mai organizează, înființând “comitete și comisii” și numind responsabili pe diferite probleme, arată degringolada existentă în rândul conducerii politico-militare a statului rus.

Acțiunile ofensive ale militarilor ucraineni au luat prin surprindere armata rusă și autoritățile locale, care nu reușesc să se coordoneze și să ofere un răspuns coerent “invadatorilor”.

În mod surprinzător, nici președintele Vladimir Putin nu pare suficient de implicat în rezolvarea problemelor din regiunile de la frontiera cu Ucraina. Deși a promis că “va face analize” și îi va pedepsi pe cei vinovați de lipsa de reacție la încălcarea frontierei ruse, acesta a plecat într-o vizită în Azerbaidjan, arătându-se îngrijorat de evoluțiile în relațiile cu Armenia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel