"Am făcut o plângere prealabilă pentru a ataca acel decret, care din punctul nostru de vedere s-a făcut ilegal. Instanţa este cea care va stabili acest lucru. Nu ministrul Apărării doreşte schimbarea şefului Statului Major al Apărării, ci discutăm de o încetare a mandatului după patru ani de zile, cu posibilitatea prelungirii cu până la un an de zile. Experienţa pe care am urmărit-o în MApN, în ultimii 28 de ani - că s-a făcut o singură prelungire în toată această perioadă (...). S-a ajuns la încetarea unui mandat de drept dat de lege şi decizia mea a fost să nu prelungesc acest mandat, pe argumente cât se poate de obiective. În primul rând, nu voi discuta în acest moment calitatea domnului general Ciucă, pentru că este un om extraordinar, este un om respectat peste tot şi toată imaginea pe care a adus-o Armatei este una extraordinară, dar nu era corect faţă de ceilalţi generali, care teoretic se încadrează la această nominalizare, nu aş fi vrut să transmit un semnal în Armata României de lipsă de lidership şi de criză de lidership, nu este cazul", a susţinut Leş, la DIGI TV.
El a adăugat că lipsa dialogului a condus la această situaţie, dar a adăugat că instanţa va fi aceea care va stabili cine a avut dreptate.
"Vom vedea ce spune instanţa. S-ar putea să-i dea dreptate domnului preşedinte şi atunci domnul Ciucă să rămână şef al Statului Major al Apărării până la sfârşit. Eu am contestat acest decret, consider că este ilegal, nu are semnăturile celor doi actori: avizul prim-ministrului şi al ministrului", a afirmat Leş. Ministrul a mai precizat că în prezent generalul Ciucă este pe funcţie în condiţii de legalitate. "Este legal, este pe funcţie cu un decret care este în vigoare. Când instanţa se va pronunţa, ne va spune şi ce înseamnă acest lucru", a spus el.
Ministerul Apărării Naţionale a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială
Ministerul Apărării Naţionale a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicită revocarea Decretului nr. 1.331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de MApN.
Conform sursei citate, plângerea prealabilă, înaintată marţi, a fost constituită în temeiul articolului 7 din Legea nr. 554/ 2004, privind contenciosul administrativ, ea fiind motivată prin faptul că "decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346 / 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia 'Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an'".
Ce spun oficialii MApN
Oficialii MApN mai evidenţiază în documentul înaintat preşedintelui Klaus Iohannis precedentul juridic în materie, prin faptul că preşedintele României a prelungit mandatul Şefului Statului Major General în anul 2010, prin Decretul nr. 882, având în vedere propunerea ministrului Apărării şi avizul prim-ministrului.
Pe 28 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării, el precizând că propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, nu a fost aprobată. Iniţierea unei proceduri de contestare în contencios administrativ a decretului de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării se află în lucru la MApN, au confirmat marţi pentru Agerpres surse oficiale.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News