"Haideţi să fim serioşi, "omuleţii verzi', dacă vor să vină – dar asta e aşa o discuţie sterilă – vor ateriza unde îşi doresc, chiar şi în Piaţa Victoriei. Ce trebuie să le faci aeroport ca ei să vină? Sau unde au fost, ei au aterizat pe aeroporturi? (...) Noi vorbim despre lucruri serioase, vorbim de dezvoltarea infrastructurii Republicii Moldova. Ori fără infrastructură – fie drumuri, aeroporturi, căi ferate – nu avem cum să ieşim din situaţia în care suntem", a afirmat premierul Chicu.
"Dacă e vorba de securitate, oare cineva crede la modul serios că noi o să luptăm cu nu ştiu ce paraşutişti, cu trupe de desant sau cu oricine altcineva? Noi avem, bineînţeles, acorduri, securitate, nu aşa se apără o ţară...Despre ce discutăm noi? Despre lucruri chiar uneori hilare, nu vă supăraţi...", a insistat Ion Chicu.
”Omuleții verzi” ai Rusiei
"Am auzit şi eu istoria asta cu "omuleţii verzi', "albaştri' sau nu ştiu de care culoare. Ce dacă noi mai avem un aeroport, riscul ca "omuleţii verzi' să aterizeze acolo este mai mare? De ce nu ar ateriza la Chişinău?" s-a întrebat el retoric.
Sintagma 'omuleţii verzi' desemnează soldaţi ruşi îmbrăcaţi în uniforme fără însemne care au apărut pentru prima oară în timpul anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, când au ocupat şi blocat aeroportul din Simferopol (centrul administrativ al peninsulei), majoritatea bazelor militare din Crimeea şi parlamentul din Simferopol. Tot ei au asigurat condiţiile de organizare a referendumului, la care majoritatea locuitorilor peninsulei s-au pronunţat pentru 'alipirea la Rusia', un referendum nerecunoscut de către comunitatea internaţională.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News