După ocuparea Crimeei de către Rusia, a devenit deja o obișnuință prezența în spațiul aerian al Mării Negre a aeronavelor SUA/NATO specializate în culegerea semnalelor electromagnetice. În prezent, ca urmare a invadării la scară largă a Ucrainei, avioane cu pilot precum RC-135 sau drone RQ-4 Global Hawk și MQ-9 Reaper monitorizează continuu funcționarea radarelor rusești.
Acestea pot detecta rapid golurile inevitabile care apar în acoperirea radarelor rusești la diferite înălțimi, de regulă mici și medii, inclusiv zonele neacoperite temporar din cauza unor intervenții tehnice inerente efectuate la unele radare sau a unor defecțiuni apărute în timpul lucrului.
Dacă privim spațiul aerian rus de interes ca pe un volum uriaș obținut dintr-o suprafață delimitată de lungimea frontului de luptă deschis cu Ucraina (aprox. 1.300 km), cu o adâncime în interiorul Rusiei egala cu raza de acțiune dovedită de unele drone autohtone ucrainene (800 km) și cu înălțimea plafonului până la care evoluează de regulă aeronavele (cel putin 15 km), obținem imaginea 3D a unui corp virtual imens, cu volumul de 15,6 milioane de km cubi, ce trebuie monitorizat continuu în fiecare colț al său.
Evident că acest lucru este, dacă nu imposibil, cel puțin extrem de dificil de realizat, mai ales că rușii trebuie să asigure supravegherea radar cât de adânc reușesc și în adâncimea teritoriului ucrainean, iar aceste eforturi vin după o perioadă lungă de uzură fizică a tehnicii și personalului.
Mijloacele aeriene de cercetare ale SUA/NATO permit analiștilor de la sol să observe imediat apariția unor goluri în supravegherea acestui imens volum atmosferic rus, iar exploatarea breșelor temporare identificate ține cel mai adesea de operativitatea și abilitatea cu care operatorii de drone ucraineni se mișcă.
Punerea la dispoziția ucrainenilor a zonelor și chiar traseelor accesibile temporar pentru lovirea unor obiective rusești, le facilitează acestora stabilirea traiectelor atunci când planifică misiunile aeriene și le permite piloților de drone să modifice traseele aparatelor chiar în cursul misiunii, pe baza datelor obținute în timp real.
Deși sună mai mult teoretic, datele înregistrate până în prezent confirmă că acest mod de lucru este funcțional. Dronele ucrainene mari, cum ar fi UJ-22 Airborne și A-22 Foxbat, mult mai lente decât rachetele de croazieră rusești, au avut succes în pătrunderea în mult lăudata apărare antiaeriană stratificată a Rusiei. Doar în ultima lună dronele au lovit în mod repetat baze aeriene ruse puternic apărate și facilități de producere și depozitare a combustibililor.
Statisticile publicate de Ucraina privind eficacitatea apărării sale antiaeriene indică faptul că rata de penetrare a rachetei rusești de croazieră Kalibr 3M-14 - cu o suprafață de reflexie mult mai mică decât dornele ucrainene amintite - este de aproximativ 50%, iar cea de penetrare a rachetei și mai puțin vizibile pe radar Kh-101 este de aproximativ 30%.
Desigur, statisticile publicate de autoritățile ucrainene sunt foarte probabil “ajustate”, însă ele relevă o tendință. Angajarea de către apărarea antiaeriană a unei rachete de croazieră relativ mici, care are un profil de zbor adaptat la configurația terenului și se deplasează cu peste 800 km/h, ar trebui să fie de cel puțin 10 ori mai dificilă decât angajarea unei drone mult mai mari, care zboară la o altitudine similară cu 120 km/h.
Apărarea antiaeriană rusă este cel puțin la fel de bună ca cea ucraineană. Cu rata de penetrare a rachetelor 30-50%, ne-am aștepta ca rata de penetrare a unei drone UJ-22 să fie aproape de zero. Cu toate acestea, nu așa stau lucrurile. Având în vedere frecvența loviturilor de succes cu dronele ucrainene, rata de penetrare pare a fi de aproximativ 10%.
Singurul dezavantaj pe care îl au rachetele de croazieră precum 3M-14 Kalibr și Kh-101 față de drone în general este faptul că funcționează doar în modul autonom și, din motive de siguranță (evitarea impactului cu obiecte din teren), sunt setate de regulă să zboare mai sus decât ar fi teoretic nevoie, riscând să intre în zona de acoperire radar.
Puse în balanță, aceste dezavantaje înseamnă însă mult mai puțin în economia acțiunilor aeriene și nu justifică diferențele vizibile de eficacitate între rachetele ruse și dronele ucrainene. Cel mai probabil acest lucru se datorează informațiilor SIGINT care potențează acțiunile dronelor. În lipsa susținerii SIGINT de către aliați, rezultatele loviturilor cu drone la distanță efectuate de ucraineni ar fi fost mult mai scăzute și, într-un final, ar fi determinat probabil renunțarea la această capabilitate devenită acum esențială pentru Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
