De ce nu a învins Rusia în Ucraina în 3 zile? Gen. Breedlove: Eșec usturător al aviației militare / Soldatul rus trăiește azi cu spaima unui atac ucrainean devastator

Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) realizează lunar un „Buletin de prognoză”, axat în această perioadă pe dosarul ucrainean. Prin intermediul acestui demers, reputata instituție din România furnizează publicului Euro-Atlantic cele mai recente informații despre evoluțiile din cadrul războiului brutal și nejustificat declanșat de Rusia în Ucraina. 

În acest sens, Buletinul se bucură de sprijinul unor importanți generali, cât și al unor experți cu vastă experiență în domeniu. 

În cadrul buletinului de luna trecută, doi foarte importanți generali americani au împărtășit opiniile lor cu privire la arhitectura frontului din Ucraina. E vorba despre generalul (rez) Philip M. Breedlove, fost comandant al United States European Command și fost NATO Supreme Allied Commander Europe (SACEUR) și generalul (rez) Ben Hodges, fost comandant United States Army Europe.

DefenseRomania vă prezintă câteva opinii ale celor doi cu privire la războiul împotriva Ucrainei, ce se regăsesc în Buletinul realizat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență.

 

Unde a eșuat Rusia. De la blitzkrieg în 3 zile la un război de 15 luni

 

2. Aviația mi... (rusia-aviatie-militara_64992900.jpg)

Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Ambii generali americani au răspuns unui set de întrebări. Una din ele se referea la punctele slabe ale Armatei ruse, care a eșuat în prima fază a războiului să își impună superioritatea aeriană iar structura de comandă s-a dovedit a fi un eșec.

De precizat că atacul brutal și total de pe 24 februarie 2022 viza un blitzkrieg rus care să schimbe conducerea politică a Kievului. Amintim că după ce au stopat asaltul Kievului, ucrainienii au identificat în tabăra rusă provizii doar pentru câteva zile și chiar uniforme de paradă! 

Există o serie de ipoteze în jurul adevăratei identități a armatei ruse, unele voci sugerând că lipsa de implicare a Statului Major General a cauzat multitudinea de probleme, precum și dezordinea. De asemenea, există speculații potrivit cărora organizații precum GRU/FSB se află la conducerea efortului Rusiei, ceea ce ar putea explica deficiențele în planificarea strategică. În acest context, armata rusă a planificat și a executat în mod necorespunzător și sub standard și nu a reușit să îndeplinească unele dintre scopurile de bază, necesare pentru câmpul de luptă modern, cum ar fi suprimarea apărării aeriene inamice sau stabilirea superiorității aeriene. 

Prin urmare, nu au fost în măsură să își exploateze capacitățile aeriene și să folosească campania de arme combinate. Ucraina rămâne hotărâtă în planul lor de a prelua inițiativa și de a avansa cu o strategie ofensivă, valorificând slăbiciunile armatei ruse”, e de părere generalul (r,) Breedlove.

Opinia sa e întărită de generalul (r.) Ben Hodges care explică și el eșecul rus din prima fază a invaziei.

În primul rând, structura lor de comandă este incoerentă. După 9 ani, Rusia nu a fost capabilă să operaționalizeze o structură de comandă și putem observa cum generalii ruși își văd fiecare de treaba lui. În al doilea rând, Rusia încă nu a obținut superioritatea aeriană, ceea ce a fost în avantajul Ucrainei.

În al treilea rând, un element crucial în război, care pare să lipsească, este voința soldaților ruși de a lupta. Majoritatea forțelor rusești nu doresc să fie în teatrul de operații și să reziste la ceea ce cred că va fi un atac ucrainean devastator”, precizează Ben Hodges.

 

Poate elibera Ucraina teritoriul ocupat? Cheia e la Occident

 

3. Trupe ruse... (trupe-ruse-de-ocupatie-02_85183100.jpg)

Trupe ruse de ocupație în Ucraina. Sursa foto: Twitter OSINTdefender

Ambii generali americani sunt de părere că Occidentul încă ajută militar Ucraina cu frâna de mână trasă, în contextul în care scenariul unei prăbușiri a Rusiei dă fiori în unele capitale. Iar acest lucru demonstrează că deși în teren mitul Armatei ruse s-a spulberat, în ceea ce privește războiul informațional Moscova e extrem de puternică.

„Cred că poporul ucrainean a fost clar când a spus că toți rușii plecați din toată Ucraina înseamnă toți rușii afară.

Acesta este obiectivul lor final. Armata ucraineană este foarte inteligentă și foarte bună în a înțelege că în acest moment nu au suficient pentru a prelua Crimeea în întregime. Occidentul ar putea totuși să le dea ceea ce au nevoie și apoi categoric o vor recupera”, e de părere generalul (r.) Breedlove. 

„Cheia este Crimeea. Odată ce Crimeea va fi eliberată, atunci îmi imaginez că entuziasmul Moscovei de a se agăța de Luhansk și Donețk nu va mai fi la fel de puternic”, precizează și generalul (r.) Hodges.

Ambii conchid și sunt de părere că cheia victoriei Ucrainei în următoarele luni va fi modul în care ucrainenii vor reuși să penetreze apărarea rusă și mai ales modul în care Occidentul va susține și va înarma Ucraina.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel