David și Goliat: China vs. Taiwan, în bătălia pentru 'o singură Chină'

Darius Muresan |
Data publicării:
Avioane J-15 pe portavionul chinez Liaoning, sursă foto: Ministerul Apărării din China
Avioane J-15 pe portavionul chinez Liaoning, sursă foto: Ministerul Apărării din China

În ultimul timp tenisunile dintre China și Taiwan, un aliat al SUA, au escaladat periculos de mult.

Publicitate

Pe fondul acestor tensiuni Taiwanul și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la o posibilă intervenție militară a Chinei împotriva sa. În acest context, comparând cele două state care pretind că reprezintă China, diferența pare uriașă.

Taiwanul și China s-au despărțit în 1949, când forțele naționaliste conduse de Chiang Kai-Shek au fost nevoite să se retragă pe insula Taiwan, în urma înfrângerii în fața forțelor comuniste conduse de Mao. Astfel, aproape de sfârșitul războiului civil chinez din 1949, Partidul Comunist Chinez a înființat Republica Populară Chineză, răsturnând guvernul naționalist pe continentul chinez.

De atunci, atât Taiwanul cât și China susțin că sunt reprezentanții adevăratului stat chinez.

Nivelul uriaș al actualelor tensiuni dintre cele două e demonstrat și de faptul că Bejingul a trimis avioane de luptă în Strâmtoarea Taiwan chiar în ziua în care a început vizita oficială a celui mai înalt funcţionar american pe insulă în mai bine de patru decenii. Cu toate că provocările chineze au loc aproape zilnic, această acțiune în contextul vizitei delegației americane vorbește de la sine despre nivelul tensionilor din zonă.

 

China vs. Taiwan, sau David și Goliat

 

Dacă pe de o parte China este condusă de un regim comunist în care trăiesc aproximativ 1.4 miliarde de cetățeni, Taiwanul este o democrație cu aproximativ 23 de milioane de locuitori care trăiește în permanență sub amenințarea unei invazii militare din partea Beijingului. 

Din punct de vedere militar, China, cel puțin pe hârtie, este net superioară. Potrivit revistei Global FirePower, personalul militar activ al Taiwanului este de 165.000. În comparație, China dispune de un număr de 2.2 milioane de militari activi.

Și în ceea ce privește bugetul alocat apărării diferența e uriașă. Taiwanul alocă aproximativ 11 miliarde de dolari, în timp ce China aproximativ 237 de miliarde de dolari. Cu excepția Statelor Unite ale Americi, nicio altă națiune nu investește mai mult în domeniul militar față de China.

China deține aproximativ 1.200 de avioane de luptă, în timp ce Taiwanul aproximativ 300. Și maritim Beijingul își surclasează opozanta. 

China deține 74 de submarine, 36 de distrugătoare, 52 de fregate și 50 de corvete. În comparație, Taiwanul are doar 4 submarine, 4 distrugătoare, 22 de fregate și o singură corvetă. La toate acestea se adaugă două portavioane chineze, în timp ce Taipeiul nu deține niciun portavion.

Și, nu în ultimul rând, China investește în tehnologii militare și este o putere nucleară. Analizând cifrele, temerile Taiwanului cu privire la o acțiune în forță a Chinei par justificate. Mai ales în contextul în care Beijingul a amenințat de mai multe ori că la un moment dat va tranșa problema Taiwanului, chiar dacă va fi necesară forța militară.

Bangkok Post semnalează frustrările Taipeiului în legătură cu politica Occidentului din ultimii ani. Deși statele occidentale își manifestă întreaga susținere pentru Taiwan, politica SUA a fost destul de reticentă în privința vânzării de armament către Taipei, pentru a nu escalada tensiunile cu Beijingul.

Acest lucru s-a schimbat radical sub Administrația Trump. SUA au aprobat vânzarea a 66 de avioane F-16 către Taiwan. Mai mult, Taipeiul va achiziționa și sisteme Patriot.

CITEȘTE ȘI: China vrea să facă din Taiwan un nou Hong Kong

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel