'Țările nordice au fost întotdeauna solidare. Și în fața realității noi și mai imprevizibile cu care ne confruntăm, alianțele și prieteniile solide și strânse au devenit și mai importante', a scris Mette Frederiksen pe conturile sale de pe rețelele sociale, după o reuniune și un dineu avute duminica aceasta cu prim-miniștrii suedez și norvegian și cu președintele finlandez.
Sâmbătă, președintele american a declarat în fața presei că el va 'obține' Groenlanda, reiterând veleitățile sale de anexare.
Groenlanda, teritoriu autonom ale cărui politică externă și de securitate, justiția și moneda depind de Danemarca, a reiterat de nenumărate ori că nu este de vânzare.
La o zi după revenirea lui Trump la putere, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a insistat asupra faptului că locuitorii insulei 'nu vor să fie americani'.
La mijlocul lui ianuarie, Frederiksen a discutat la telefon cu Trump, subliniind că Groenlanda este cea care trebuie să-și decidă viitorul.
Potrivit mai multor surse intervievate de Financial Times, această conversație descrisă de danezi ca fiind 'lungă și deschisă', ar fi fost 'îngrozitoare'. Președintele american, care deja nu exclusese o intervenție militară pentru a cuceri imensa insulă arctică, ar fi amenințat Copenhaga cu taxe vamale mai mari.
SUA sunt prima piață de export pentru această mică țară scandinavă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News