Acestea sunt doar cele mai recente știri, care fac înconjurul planetei, din noianul de inițiative despre creșterea fără precedent a colaborării militare regionale pentru apărare.
În acest context cu amenințări evidente la securitatea nord-atlantică și indo-pacifică, suntem obligați să privim foarte atent la poarta NATO din sud-estul Europei care, odată deschisă, duce direct spre inima Europei. Este vorba despre poarta româno-bulgară de la Marea Neagră, care alături de cea baltică și de cea nord-atlantică, vor fi primele câmpuri de bătălie într-un eventual conflict cu Rusia.
Desigur, punerea problemei acum poate părea prematură dacă se ține cont de actuala capacitate de luptă a Rusiei degradată de războiul cu Ucraina. Dar, o capacitate robustă de apărare se construiește în timp, nu de pe-o zi pe alta, și cu investiții mari care, ar fi de preferat să fie împărțite la nivel de Alianță sau cel puțin cu țările din regiune, direct implicate în organizarea unei apărări comune.
1. Poarta sud-estică a NATO scârțâie la capătul de sus pe partea bulgară. Sunt necesare întrețineri și în dreptul României. Poate ar fi bună o poartă nouă.
Pentru a înțelege cum trebuie să ne apărăm, să ne aducem aminte cum arată cele mai puternice atacuri ale forțelor rusești asupra Ucrainei. Valuri de rachete (croazieră, balistice, hipersonice) dublate de stoluri mari de drone explozive lovesc aproape zilnic marile orașe sau infrastructura critică ucraineană.
Aproape instantaneu se remarcă că este nevoie de mijloace antiaeriene și antirachetă și ne întrebăm dacă șapte sisteme (baterii) pe care le va avea România sunt suficiente. Posibil să ne ajungă, dar ar trebui să se țină cont și de una dintre primele lecții ale războiului din Ucraina: la începutul unui conflict cu un adversar foarte puternic este nevoie de stocuri mari pentru a rezista. Stocuri și de arme nu doar de muniții. Pe lângă sistemele cu bazare la sol, intră în joc și aviația de vânătoare, tot pentru misiuni de protecție aeriană. Avioanele F-16, pe care România le are/le va avea, sunt încă potrivite, deși va trebui făcută o echilibristică atentă între misiuni, pregătire și resursa de zbor rămasă, cel puțin până vin primele F-35, cândva în primii ani ai deceniului următor, cel puțin așa se speră.
Dinspre Bulgaria nu se aude nimic despre sisteme antirachetă și antiaeriene moderne, precum Patriot, iar primele opt F-16 ale Forțelor Aeriene ale Sofiei sunt programate să atingă capacitatea operațională deplină undeva prin 2028 – 2030.
2. Oficial, nu ne merge deloc bine în războiul pe mare, dar sunt și vești bune: se poate rezista după modelul ucrainean - multe mine navale, artilerie și rachete de coastă.
O altă componentă critică a apărării este capacitatea de a respinge atacurile de pe mare. Privind din nou spre războiul din Ucraina, se observă că forțele Kievului au reușit să țină Flota rusă din Marea Neagră, la mare depărtare de țărm, deși situația era complet dezechilibrată. Rețeta ucraineană câștigătoare a constat în amplasarea de mine marine, desfășurarea artileriei în zonele probabile de debarcare și loviturile extrem de precise cu rachetele antinavă ”Neptun” care au scufundat crucișătorul ”Moscova”. Ulterior, rachetele antinavă ”Harpoon”, primite din Danemarca, au închis jocul navelor de suprafață rusești în nord-vestul Mării Negre. Ar fi fost și mai bine pentru ucraineni aveau și nave de luptă și submarine de nivel occidental care să le permită extinderea zonei de interdicție navală (inclusiv sub apă) și aeriană, astfel încât navelor rusești să le fie extrem de greu să opereze din zona Sevastopol și centrul Mării Negre.
Comparând acțiunile de luptă pe mare/litoral ale ucrainenilor cu posibilitățile țării noastre, se observă că Forțele Navale române au la îndemână cam aceleași mijloace: mine marine; artilerie de coastă; iar în perioada 2024 – 2028 se vor înzestra cu rachete antinavă de ultimă generație NSM ( (Naval Strike Missile). Componenta navală românească pentru acțiunile pe mare, ca și cea ucraineană, este în dezavantaj față de flota rusă din multiple motive (numeric, lipsa submarinelor, precum și tot ce derivă din nave de generații mai vechi față de cele rusești). Deci, la prima vedere ne-am putea descurca la fel de bine ca ucrainenii într-o operație de apărare, poate chiar mai bine, cu condiția să cumpărăm totuși cele patru corvete, iar intenția de înzestrare cu submarine să nu fie amânată pentru vremuri mai bune, când nu va mai fi nevoie de ele.
Vecinii noștri bulgari, la fel de interesați ca și noi în apărarea din Marea Neagră stau aproximativ la fel în ceea ce privește dotarea Forțelor Navale, cu deosebirea că ei nu au inițiat demersuri de achiziție a unor sisteme de rachete de coastă moderne, iar subiectul privind înzestrarea cu noi nave de luptă și submarine pare unul pur teoretic, deocamdată.
O primă concluzie privind capacitatea româno-bulgară de a respinge prima fază a unei posibile agresiuni rusești – o operație aeronavală (cu o componentă masivă de rachete) – constă într-o asimetrie a frontului comun, care este ușor dezechilibrat pe partea bulgară, mai ales în ceea ce privește capabilitățile de protecție împotriva atacurilor din aer. Ulterior această vulnerabilitate ar putea permite forțelor rusești să învăluie România pe la sud.
Dar, desigur România și Bulgaria nu sunt singure pe acest front, cel puțin din perspectiva aeronavelor de luptă și cercetare. Prezența aeriană aliată, inclusiv a avioanelor americane de generația a cincea, echilibrează oarecum balanța de forțe în raport cu Rusia, dar nu total. Flota rusă ar putea rămâne intactă, dacă nu se apropie în raza rachetelor NSM din România și dacă Forțele Aeriene rusești îi oferă suficientă protecție în fața avioanelor NATO.
În acest scenariu de deficit naval pentru România și Bulgaria, ar trebui ca Forțele Navale ale Turciei să asigure o acțiune consistentă în mediul maritim pentru trupele NATO sau să permită intrarea în Marea Neagră a navelor de luptă aliate din state non-riverane. Până acum, Turcia s-a comportat ca un aliat de încredere în regiunea Mării Negre, deși în ultimii ani pare să-și condiționeze, tot mai mult, sprijinul, de îndeplinirea anumitor cereri privind zona economică exclusivă din Marea Egee și estul Mediteranei. În plus, există și problema apropierii față de Rusia, iar importul sistemelor antiaeriene S-400 a ridicat anumite semne de întrebare privind capacitatea Turciei de a relaționa în sistemul antiaerian al NATO.
Comparând situația din Marea Neagră cu cea din Baltică și Atlanticul de Nord, unde acționează liber submarinele, distrugătoarele și portavioanele americane, Rusia ar avea cele mai mari șanse de reușită într-o operație ofensivă în Marea Neagră, celelalte direcții fiind doar de sprijin.
3. Succesul în războiul aeroterestru din zona României și Bulgariei va depinde foarte mult de sprijinul care va veni din Occident tranzitând Ungaria, Grecia și Macedonia de Nord.
Ipotetica pierdere a confruntării aeronavale de la Marea Neagră de către România și Bulgaria ar însemna trecerea războiului în faza a doua, cea de angajare masivă a forțelor terestre.
Intrarea în acțiune a infanteriei, tancurilor și artileriei va pune mare presiune, după cum s-a văzut și în Ucraina, pe liniile de sprijin logistic și pe capacitățile industriilor de apărare din țările NATO. Pe lângă pregătirea tactică excepțională și dotarea de ultimă generație a forțelor aliate dislocate pe teritoriul României și Bulgariei, va conta adâncimea strategică de unde vor veni resursele pentru militarii care acționează în linia întâi.
Astfel, Ungaria, Grecia și Macedonia de Nord devin țări cheie de tranzit pentru fluxul de provizii aliat spre România și Bulgaria. Însă, după începerea războiului din Ucraina, conducerea Ungariei a acționat mai degrabă în sprijinul Rusiei. În plus, ținând cont de recenta retorică revizionistă a statului maghiar, față de România, se pune întrebarea dacă în caz de război NATO-Rusia, țara vecină, Ungaria, va acționa ca aliat loial în cadrul NATO. Iar, pentru ca planul să fie complet, Turcia ar ține și ea în șah Grecia, Serbia ar putea acționa în Kosovo și Macedonia de Nord. În această ipoteză extremă, asupra forțelor române, bulgare și aliate dislocate la poarta sud-estică a NATO, ar putea veni furtuna perfectă.
Punând cap la cap toate aceste cele mai rele scenarii, rezultă că dacă frontul din România și Bulgaria se prăbușește cu sprijinul Ungariei și Serbiei, iar Austria declară non-combat și permite trecerea forțelor rusești, Occidentul se poate trezi cu războiul chiar la frontiera sudică a Germaniei.
Scenariul rămâne valabil dar cu șanse mai mici, chiar dacă Ucraina învinge, dar Rusia păstrează Crimeea. Însă dacă Ucraina este invadată, va fi doar o problemă de timp până când Rusia se va reface și va ataca chiar NATO. Încă nu se știe cum sau de ce, dar Rusia, în înțelepciunea sa a ajuns la concluzia că NATO nu va utiliza arme nucleare, atâta timp cât nu va fi atacată cu arme nucleare. Astfel, Rusia încearcă să deschidă o confruntare armată cvasi-permanentă cu NATO, considerând că Occidentul va obosi mai înaninte și va ceda estul Europei.
Această expunere poate părea pur teoretică, valabilă doar pentru dezbateri în lecțiile de operații militare și cu șanse minime de a se adeveri în prezent. Dar, dacă totuși, poarta româno-bulgară a NATO cedează, Rusia poate ajunge rapid la doar 700 de km de Paris - mai aproape de cât a fost vreodată Imperiul Otoman, de Orașul Luminilor, în cele cinci secole ale sale de existență.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
