Dacă rezervele nu ar fi fost pregătite, situația ar fi fost mult mai proastă pe direcția Harkov - Șeful SMG ucrainean

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Generalul-maior Anatolii Bargylevici, Șeful Statului Major General (SMG) ucrainean, recunoaște că situația este critică pe direcția Harkov, dar putea fi și mai gravă dacă nu erau luate măsuri din timp.

Înaltul ofițer ucrainean a făcut, luni seara, unele comentarii privind evoluția luptelor pe direcția Harkov, pentru agenția de presă Unian.

Cea mai dificilă situație este în zona Vovceansk, unde inamicul adună forțe pentru a lansa un asalt asupra localității. Militarii ruși încearcă să se apropie în grupuri mici pentru ca ulterior să constituie grupări de asalt, potrivit șefului SMG ucrainean.

"În această dimineață, inamicul a devenit mai activ în zona Vovchansk. Au loc ciocniri de luptă. Forțele de apărare (ucrainene) distrug inamicul în apropierea orașului. Răspundem prompt la mișcarea trupelor inamice și aducem rezerve. Dacă rezervele nu ar fi fost pregătite în ultimele două luni, situația ar fi fost mult mai proastă” a subliniat generalul.

Generalul Anatoliy Bargylevych / foto: facebook.com/GeneralStaff.ua; colaj UNIAN

Potrivit generalului, tactica rușilor pe direcția Harkov este de a se apropia în grupuri mici pentru ca ulterior să constituie grupări de asalt.

Bargylevych a remarcat că Statul Major General a alocat numărul necesar de mijloace de lovire și a organizat amplasarea corespunzătoare a acestora, dar forțele ruse sunt superioare numeric.

"Trebuie să înțelegem că oricâte rezerve am pregătit, rușii sunt și mai mulți. Prin urmare, de la începutul invaziei pe scară largă, luptăm în condițiile superiorității lor numerice. Dar facem tot ce este posibil și imposibil să le oprim înaintarea, să le provocăm cât mai multe pierderi și să preluăm inițiativa”, a subliniat șeful SMG ucrainean.

Armata ucraineană a infirmat propaganda rusă despre presupusa retragere din Vovceansk. Începând cu ora 16.00, orașul este controlat de armata ucraineană, potrivit filmărilor difuzate de pe străzile din Vovceansk. Potrivit unui comunicat de luni al SMG ucrainean, trupele ucrainene efectuează operații de curățare la periferia de nord a orașului Vovceansk.

Și pe celelalte direcții se dau lupte, situația rămânând dificilă

"Situația din zonele de luptă rămâne dificilă. Inamicul atacă activ unitățile noastre în mai multe direcții cu scopul de a avansa adânc în teritoriul Ucrainei. Forțele de apărare fac tot posibilul pentru a epuiza potențialul ofensiv al inamicului", a spus generalul.

Bargylevici a mai subliniat că pe 12 mai, forțele ruse au înregistrat cele mai mari pierderi umane de la începutul războiului: 1.740 de militari.

Numărul este unul foarte mare și reprezintă o urmare a escaladării absolute a angajării forțelor ruse care, oricum, intensificaseră încă din 24 aprilie atacurile. De-atunci, acestea au crescut brusc la peste 100 pe zi, însă cu pierderi pe măsură, estimate la o medie zilnică de 1.130 de militari, după data de 24 aprilie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel