Despre altele se spune că nu a venit încă vremea lor și sunt păstrate în sertare, în timp ce unele sunt aplicate dar cu ajustări mai mult sau mai puțin inspirate la realitatea de zi cu zi, manifestându-se ca realpolitik. Desigur, raportul costuri-beneficii reprezintă un factor important în decizia dacă se pune în practică sau cât de mult se pune, dintr-o anumită orientare politică. Unele lucruri pot fi făcute iar altele nu pot fi făcute, aceasta este realpolitikul obișnuit și oportunist de zi cu zi, pe care îl fac liderii în vremurile obișnuite. Iar această perioadă obișnuită reprezintă cam 80 - 90% din timpul nostru.
De exemplu, modul în care oamenii și-au trăit viața în secolul 20 a fost stabilit în câteva momente cheie ale istoriei. Primul război mondial a durat patru ani iar al doilea șase ani. Marea criză economică din perioada interbelică s-a derulat pe patru ani. Impulsul de a se forma NATO a durat doi ani, iar mișcările decisive de la finalul Războiului Rece o jumătate de an, în timp ce primul război din Golf – o jumătate din an. Dacă se adună și războaiele din fosta Iugoslavie, toate aceste momente excepționale s-au derulat pe o perioadă de aproximativ 20 ani și ele au trasat cadrul general în care majoritatea oamenilor secolului 20 și-au trăit viața. Ele au dictat și evoluțiile de pe celelalte continente.
Marile momente ale istoriei, în care se decide pentru următorii zeci de ani, au fost de regulă tensionate și însoțite de mari tragedii. Ele nu au putut fi prezise prin realpolitik deoarece astfel de evenimente dramatice au reprezentat scenariul cel mai rău de care nimeni nu vrea să audă. Costurile unui război sunt atât de mari încât îi determină pe oamenii cerebrali, care fac realpolitik, să afirme cu mare încredere și, desigur, bazat pe cifre, că nu va fi război. Cu toate acestea, războaiele au existat iar inerția imprimată de realpolitikul vremurilor pașnice, s-a dovedit a fi fatală.
De exemplu, politicienii din perioada interbelică au fost convinși că nu va mai veni nimic de mărimea Primului Război Mondial. S-au înșelat pentru că au crezut că Germania nu este are suficientă putere economică și militară și nu poate suporta costurile. În 1990, Irakul a ocupat Kuweitul. Realpolitikul a fost luat prin surprindere pentru că toate calculele spuneau că Saddam Hussein nu ar face așa ceva pentru că are prea multe de pierdut. Și totuși, a făcut-o, sfidând realpolitikul. În 1914, Imperiul Austro-Ungar a declanșat Primul Război Mondial, sfidând calculele de realpolitik sau echivalentul a ceea ce era atunci. Viena știa că o așteaptă o puternică opoziție a Antantei și risca să fie învinsă, chiar dacă avea Germania de partea sa.
Ce învățături se pot trage din aceste câteva exemple? Marile imperii/puteri mondiale nu ascultă de calculele obișnuite de realpolitik mai ales în momentele critice din istorie pentru că ele au capabilități secrete însemnate care nu sunt cuantificate de către adversari sau aliați și, în plus, fiind mari puteri, posibilitățile lor de manipulare informațională și constrângere economică sunt unele la scară mare. A doua lecție de învățat este că și țările mai mici, în anumite momente ale istoriei, sfidează și ele realpolitikul și fac lucruri neobișnuite. Din ce cauze, aceste țări cu resurse umane și economice mai mici, adoptă comportamente bizare, este de analizat în fiecare caz. În unele situații cred că au o oportunități istorice, în timp ce în altele sunt manipulate cu grijă de marile puteri.
Și totuși ce este acest realpolitik până la urmă? După cum spune primul cuvânt din sintagmă este scenariul cel mai apropiat de realitate – ce se poate face și ce nu se poate în funcție de capabilitățile și informațiile strategice deținute de cineva și de adversarul său. Politicienii lucrează cu o paletă relativ mare de scenarii, de la cel mai bun la cel mai rău, iar pe undeva pe la mijloc se află și scenariul considerat cel mai probabil. De cel mai rău scenariu fug toți pentru că este prea costisitor în absolut tot, în timp ce speră la cel mai favorabil cu condiția să nu fie prea mare efortul. Dar, considerându-se bine ancorați în realitate, politicienii din democrații preferă o variantă cu un raport costuri-beneficii rezonabil pe termen scurt, astfel încât să fie aleși pentru un nou mandat.
Politicienii din dictaturi (sau într-un termen la modă – autocrații, care vrea să le dea tiranilor o față umană) sunt scutiți de aceste constrângeri și pot planifica, cu grijă și în secret, cele mai negre scenarii, inimaginabile pentru politicienii din democrații, iar aceasta este cea de-a treia lecție care trebuie învățată despre realpolitik. Prin natura lor dictaturile sunt cele mai corupte instituții din istorie. Ele se pot menține doar printr-o verticală a terorii, răspândită la nivel de stat. Dacă modul lor malefic de a concepe organizarea societății tinde să se răspândească și în țările vecine sau dacă se manifestă într-o țară care este o mare putere militară, atunci pericolul este cu atât mai mare la adresa celorlalte țări, fiind doar o chestiune de timp până când se va materializa.
Soft și hard realpolitik
Să ne imaginăm că un asteroid, de mărimea celui care a lovit Pământul pe vremea dinozaurilor, se îndreaptă către Terra. A fost descoperit din timp, de la zeci de milioane de kilometri distanță. Se lansează spre el o sondă spațială care reușește să-i devieze traiectoria suficient de mult pentru a nu lovi Pământul. Au existat unele costuri însemnate pentru a pregăti și lansa satelitul dar beneficiul de a salva umanitatea a meritat din plin. Amenințarea a putut fi înlăturată din timp cu un efort minim și cu o soluție elegantă fără daune colaterale (soft efort), pentru că a existat o certitudine asupra amenințării. Este un exemplu de soft realpolitik.
În cazul doi, asteroidul mortal a fost descoperit la un milion de km distanță. Misiunile de deviere nu mai sunt fezabile și singura modalitate rămâne distrugerea lui, cu condiția să fie posibil. Este o abordare frontală, dură (hard) care poate genera resturi, unele putându-se prăbuși pe Terra dar fără să ducă la extincție. Costurile sunt foarte mari dar suportabile și în plus, se poate salva omenirea. S-a ajuns în această situație de mare amenințare pentru că nu s-a putut stabili din timp dacă meteoritul reprezintă o amenințare sau nu. Este un exemplu de hard realpolitik.
Să comparăm cele două cazuri cu spectrul amenințării cu cel treilea război mondial în urma invadării total neprovocate a Ucrainei de către Rusia.
Dacă, acum 20 - 30 de ani, se conștientiza mai bine cauzele și implicațiile tot ce se întâmplă în Rusia – primul și al doilea război cecen, declarația președintelui Putin potrivit căreia destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică precum și alte semne clare că Rusia nu merge într-o direcție pașnică – era posibilă o măsură sau un set de măsuri din categoria soft realpolitik.
Se putea investi mai mult în transmiterea valorilor democrației spre elita politică din Rusia. De asemenea, investițiile în mecanismele rusești de funcționare și control a economiei de piață puteau fi o soluție. Reacțiile prompte de sancționare, cu măsuri concrete economice, venite din partea Occidentului ori de câte ori se încălcau drepturile omului, puteau face parte din măsurile soft, la fel cu presiunea constantă pe partea de tăiere a blindatelor de luptă rusești pe măsură ce erau scoase din uz.
Este posibil să fi existat costuri mai mari cu astfel de măsuri soft din anii 1990 și 2000 față de ceea ce era atunci normal dar, comparat cu ceea ce se confruntă omenirea acum, erau infinit mai mici. Realpolitik-ul a evaluat greșit totul. Riscul s-a transformat în amenințare pentru că realpolitikul nu a avut profunzimea sau voința să înțeleagă implicațiile pe termen lung, limitându-se la păstrarea bunului trai al acelor vremuri.
Acum, după ce amenințarea s-a manifestat și ne-a adus direct în apropierea celui de-al treilea război mondial, cu o Rusie foarte hotărâtă și mobilizată, mai rămân la dispoziție doar metodele de hard realpolitik. Rusia a spus clar ce vrea, iar acest lucru duce clar la distrugerea atât a lumii libere, cât și a speranței oamenilor simpli de peste tot că o vor duce cândva mai bine, ei sau măcar generațiile următoare.
A nega intențiile Rusiei, spunând că nu va ataca vreodată militar lumea liberă, este o iluzie. La fel s-a dovedit o minciună și cuvântul dat de talibani către SUA, atunci când administrația Trump a decis să se retragă din Afganistan. Pe baza cuvântului talibanilor au fost lăsați foarte mulți oameni pașnici și onești pe mâna unor tirani care au inversat, rapid, tot ceea ce reușise să facă bun SUA vreme de 20 de ani.
Desigur, atacarea militară a NATO în forma actuală, este o misiune grea dar nu imposibilă pentru Rusia, cel mai mare expert din lume în tehnici și tactici hibride. Dar, în aproape toate țările NATO și ale Uniunii Europene s-au început mișcări de ieșire din aceste organizații. De exemplu, în cazul României, dacă se iese din NATO și UE, cum se intenționa să se facă prin referendum, țara rămâne la mila Rusiei.
Pe lângă pierderile economice uriașe suferite în urma unui asemea proces, a te baza pe un tratat încheiat cu un regim dictatorial este cea mai mare eroare istorică pe care o poate face o țară de talia economică și militară a României, în loc de a căuta să rămână în sânul unei alianțe cu țări democratice. Dar dacă, țările ies ele singure din NATO și UE, Washingtonul și Bruxelles-ul nu mai au nicio vină. SUA sunt absolvite de obligația apărării reciproce și pot dormi liniștite. Însă, este extrem de ciudat și îngrijorător că tocmai SUA încurajează aceste tendințe de ieșire din UE și din NATO prin trimiterea de mesaje în sprijinul liderilor politici din Europa care vor ca NATO și UE să dispară.
Cum s-a ajuns în acest punct periculos al istoriei? Sau folosind exprimarea celor care folosesc limbajul și comportamentul agresiv așa cum respiră, aducându-l și în parlamente: Cum naiba de s-a ajuns în acest punct blestemat al istoriei? Prin acest realpolitik marcat de conjunctură și oportunism bazat pe câștiguri imediate și nu pe construcții de durată cu mare rezistență în timp bazate pe viziuni pe termen lung în care câștigul vine mai încet cu multă muncă și trudă dar este sigur, exact așa s-a ajuns în acest punct periculos al istoriei.
Este posibil ca generațiile care au luat decizii în anii 1990 și 2000 să fie oarecum scuzate în fața istoriei, pentru că viitorul nu era prea bine conturat dar, generațiile de acum care văd clar ce se întâmplă, nu vor găsi clemență în fața istoriei dacă nu fac în prezent ceea ce trebuie făcut și cât timp mai poate fi făcut.
Ceea ce se întâmplă acum în democrații pare un fel de realpolitik care fie ignoră realitatea amenințării, fie cedează șantajului nuclear, fie este de partea amenințării. Hârtia de turnesol va fi raportarea la războiul ruso-ucrainean. Probabil, va fi momentul în care vor cădea toate măștile. Cel mai probabil, ne vom convinge că Rusia vrea pacea doar în termenii ei, adică Ucraina să fie slabă, iar flancul estic al NATO să fie vulnerabilizat. Dacă se acceptă acest lucru înseamnă că lumea liberă se vede ea însăși o amenințare la adresa Rusiei, lucru complet neadevărat.
Pe principiul că Rusia nu trebuie să fie înconjurată, atunci regiunile chineze de la granița cu Rusia ar trebui cu timpul transformate în țări independente neutre, iar țări din Asia Centrală precum Mongolia, Kazahstanul etc. sau din Caucazul de Sud nu ar trebui niciodată să aspire la alianțe economice și militare care deranjează Moscova. Vom vedea dacă, China va fi capabilă să iasă din anonimat și să se manifeste și altfel decât ca un aghiotant al Rusiei. Deja, Beijingul, prin ceea ce a făcut până acum în privința războiul ruso-ucrainean, tinde să devină marele mut al istoriei care nu are opinii proprii deși este membru permanent al Consiliului de Securitate.
Dacă nu zice nimic concret, poate ar fi bine să se retragă din acest post de mare răspundere pentru toată omenirea nu doar pentru ea. Vom vedea dacă SUA mai sunt cu adevărat dispuse să susțină democrația în lume, așa cum au susținut-o toate administrațiile americane de până acum sau bagă capul în nisip ca struțul deși deține de departe cea mai capabilă forță militară a planetei și este cea mai mare și complexă economiei a lumii în stare doar ea – economia, să producă modificări geopolitice de amploare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
