Publicitate
Generalul român e de părere că „la ora actuală, România, dacă își va asigura o flotă de trei submarine, va fi mai mult decât suficient”. Iar înzestrarea cu submarine nu e o utopie.
Însă în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” din toamna anului trecut, generalul Grumaz și-a adus aminte de un moment petrecut la mijlocul anilor 1990, când țara noastră a avut șansa să salveze bătrânul și singurul nostru submarin - Delfinul. Problema Delfinului cu bateria putea fi rezolvată atunci pentru 6 milioane de dolari. Din păcate Armata a dorit, dar nu a existat voință politică la acea vreme.
„Îmi aduc aminte când eram în departamentul înzestrării că s-a pus problema recondiționării submarinul Delfinul. Dar decizia politică nu a venit niciodată. Era prin anii 94-95, când s-a luat în calcul achiziționarea unei baterii de submarin din India pentru 6 milioane de dolari. Nu s-a rezolvat.
Când vorbim de factorul militar, trebuie să ținem cont și de factorul politic care e decisiv. Așa a rămas Delfinul doar o stație de antrenament pentru personalul de pe submarine”, a precizat generalul (r.) Grumaz.
Submarinul delfinul a costat 40 de milioane de dolari și a fost construit în URSS. El a fost predat României în 1985 și adus în mare secret în țară. Delfinul face parte din clasa Kilo și a fost la vremea lui printre cele mai moderne prezente în Marea Neagră.
Delfinul are aproximativ 73 de metri lungime, 10 metri lățime și putea atinge o viteză la suprafață de 8-12 noduri iar în imersiune 20 de noduri (aproximativ 40 km/h). Delfinul a fost dotat cu șapte tipuri de torpile și putea lansa 18 torpile în 6.4 minute.
Submarinul Delfinul se află la cheu din 1996, când s-au epuizat acumulatorii motorului. În prezent înlocuirea lor este estimată la 20 de milioane de dolari, dar sistemele Delfinului sunt depășite azi din punct de vedere tehnologic.
Grecia ar trebui să fie un exemplu pentru România în ceea ce privește achiziționarea și construcția de submarine
Totodată, generalul (r.) Grumaz a dat exemplul Greciei în ceea ce privește înzestrarea cu submarine. Grecii au cumpărat submarine din Germania, primul fiind construit la nemți, restul în țara lui Pericle.
„Grecii au cumpărat submarine de la nemți. Unul a fost fabricat la Kiel, în Germania, și celelalte au fost făcute în danele din Grecia. E o problemă foarte importantă. Sigur, azi nu mai ai ce face în Marea Neagră cu submarine precum cele din clasa Kilo care au nevoie de un kilometru pentru a intra în submersiune. Atunci ce facem? Într-un kilometru te doboară și Zeppelin-ul, nici nu mai e nevoie de aviație”, a completat amuzat generalul (r.) Grumaz.
„Ne trebuie submarine de mici dimensiuni, capabile, electrice, silențioase, manevrabile și dotate cu tehnică de ultimă generație, care să poată fi un pericol pentru navele care eventual ar ataca. Consider că e necesar ca România să se gândească foarte serios la acest lucru”, a conchis generalul (r.) Alexandru Grumaz.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News