Într-o analiză publicată pentru think tank-ul Atlantic Council, expertul american Ian Brzezinski sugerează că, în actualul context al unor noi mişcări de trupe ruse la graniţa cu Ucraina care sugerează disponibilitatea Rusiei de a recurge la o invazie militară, consilierii pe probleme de securitate ai președintelui SUA, Joe Biden, ar trebui să caute în istorie ’’indicii despre cum să descurajeze Kremlinul,, să atace un stat care nu este membru NATO, dar care este în sfera sa de influență.
Ian Brzezinski susţine că actuala administraţie prezidenţială de la Casa Alba ar trebui să-şi aducă aminte de sfârșitul anului 1980, atunci când președintele Jimmy Carter și consilierii săi pe probleme de securitate națională au zădărnicit planurile unei invazii militare a Poloniei de către Uniunea Sovietică.
Brzezinski aminteşte că, la începutul anului 1980, mișcarea de opoziție Solidaritatea câștigase tot mai multă popularitate, determinată de resentimentele populației față de ocupația sovietică. Astfel, Moscova s-a temut că va pierde controlul politic asupra Poloniei și că manifestaţiile publice s-ar extinde rapid în restul statelor membre ale Pactului de la Varșovia – controlat de sovietici – așa că a organizat o mare desfăşurare de trupe.
Încomparație cu Ucraina în 2022, situația Poloniei era mult mai dificilă în 1980
În comparație cu Ucraina de astăzi, situația Poloniei era și mai dificilă: nu se învecina cu niciun stat NATO, era înconjurată de țări din Blocul de Est, iar Uniunea Sovietică avea două divizii staționate pe teritoriul său. La începutul lui decembrie 1980, serviciile de informații americane raportau că sovieticii au decis să invadeze Polonia și un atac ar putea avea loc imediat.
„Mișcarea [de trupe n.a] este una de proporţii pe aproape fiecare front din jurul Poloniei...convoaiele sunt în mișcare, diviziile, regimentele și comunicațiile sunt într-o stare avansată de alertă”, a consemnat Zbigniew Brzezinski (tatăl lui Ian Brzezinski), consilierul pentru securitate naţională al fostului preşedinte Jimmy Carter, în memoriile sale care au fost mai târziu publicat.
Pentru a descuraja acea agresiune militară, Carter și echipa sa de consilieri pe probleme de securitate națională au gândit o strategie în jurul următoarelor obiective: calmarea situației, convingând atât guvernul polonez, cât și mişcarea anticomunistă Solidaritatea să evite să dea curs unor provocării reciproce cu Moscova; încurajarea guvernului polonez, cât și a mişcării Solidaritatea să reziste în cazul unei invazii a URSS; descurajarea Kremlinului de a recurge la o invazie militară – sovieticilor le-a fost comunicat că vor exista presiuni internaționale, iar costurile pe care le vor suporta le-au fost foarte clar comunicate.
Un front comun
Administrația Carter a folosit atât canale deschise, cât și pe cele secrete pentru a avertiza conducerea mişcării Solidaritatea, dar și guvernul polonez de intenţiile pe care le aveau sovieticii. Folosind legăturile sale directe cu Polonia, consilierul pentru securitate naţională Zbigniew Brzezinski, născut în Varșovia, a contactat direct liderii mișcării Solidaritatea și chiar pe Papa Ioan Paul al II-lea.
După cum aminteşte şi Ian Brzezinski, Papa a avut un rol-cheie în soluţionarea acestei crize, deoarece a ţinut să comunice în mod direct cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Polonia. La rândul lor, liderii mişcării sindicale Solidaritatea au luat măsuri, închizând mai multe fabrici și mine – un semnal transmis către liderii sovietici ca polonezii sunt dispus să reziste unei invazii militare. Între timp, Casa Albă a informat statele aliate din NATO și nu numai, iar Carter s-a asigurat că are tot sprijinul din partea Germaniei, Franței, Regatului Unit, Canadei, Japoniei și Australiei.
Măsuri și sancțiuni care vizau URSS în 1980
La momentul respectiv, Casa Albă a pregătit scena pentru o reuniune a miniștrilor Apărării și Afacerilor Externe din statele membre NATO. Întâlnirea miniștrilor apărării din statele membre NATO a avut loc în timp ce primul dintre cele patru avioane americane de spionaj şi culegere de informaţii şosea în Germania pentru a începe monitorizarea activităţilor forţelor militare din cadrul Pactului de la Varșovia.
Brzezinski aminteşte că, la acel moment, miniștrii de externe au trecut în revistă un set de sancțiuni economice și diplomatice care au fost comunicat prima dată prin intermediul presei. Acel set de sancţiuni care viza URSS cuprindea următoarele:
- încheierea tuturor proiectelor economice de amploare, inclusiv a unei noi conducte de gaze naturale care leagă Siberia și Europa de Vest;
- suspendarea creditelor economice către Uniunea Sovietică și Polonia;
- impunerea unui embargo pe cereale integrale asupra Uniunii Sovietice;
- încheierea tuturor transporturilor de mașini și echipamente electronice;
- impunerea unui boicot comercial total;
- interzicerea navelor sovietice în porturile occidentale;
- suspendarea discuțiilor privind controlul armelor;
- rechemarea ambasadorilor aliați de la Moscova;
- reducerea contactelor politice și culturale/sociale cu Uniunea Sovietică
În comunicatul oficial, publicat la momentul respectiv, se menționa răspicat că destinderea situaţiei „nu putea exista în cazul în care Uniunea Sovietică făcea demersuri pentru a încălca drepturile oricărui stat la integritatea teritorială și independență. Polonia ar trebui să fie liberă să-și decidă viitorul.”
Această declarație a fost întărită de secretarul de stat american Edmund Muskie, în timp ce Franța și Germania și-au afirmat disponibilitatea de a diminua relațiile economice cu Moscova.
Pentru a da o importantă şi mai mare sancţiunilor economice care ar fi urmat să fie impuse Moscovei, Brzezinski a planificat împreună cu Lane Kirkland, președinte al Federația Americană a Muncii - Congresul Organizațiilor Industriale (AFL-CIO) pregătirea unei mișcării la nivel internațional a muncii pentru un boicot la nivel global al transportul de mărfuri către și dinspre Uniunea Sovietică.
Administrația Carter a comunicat apoi Moscovei (atât în mod direct, cât și prin informaţii ajunse intenţionat în presă) că o invazie militară a Poloniei ar genera tensiuni şi în altă parte a Blocului de Est, ar submina legăturile Moscovei cu partidele comuniste din Europa de Vest și cu statele membre ale Mişcării de Nealiniere, dar ar conduce şi la o intensificare a cooperării militare SUA-chineze.
Credibilitatea acestor semnale a fost întărită de poziţia semnificativă a forţei NATO de-a lungul frontierei sale de est: peste douăzeci de divizii aliate erau staţionate de-a lungul Cortinei de Fier, iar multe altele erau pregătite să fie desfăşurate suplimentar. Cele peste trei sute de mii de trupe americane dislocate în Europa au fost un bun instrument de descurajare.
Poate fi aplicat acest model şi în cazul descurajării Rusiei de a invada Ucraina?
Invazia Poloniei de către Uniunea Sovietică a fost în cele din urmă descurajată de modul în care administraţia Carter a apelat la diplomaţie, a comunicat disponibilitatea SUA de a impune sancțiuni economice care puteau paraliza URSS, de postura robustă a forței Alianței și de conştientizarea liderilor de la Moscova că Carter a lansat o strategie împotriva expansionismului sovietic.
Ian Brzezinski este de părere că astăzi, preşedintele Joe Biden și echipa sa de consilieri pe probleme de securitate națională ar trebui să compare contextul actual, abordarea și următorii pași pentru a descuraja agresiunea rusă cu modul în care administraţia Carter a gestionat criza din 1980.
Există diferențe cheie: în primul rând, poziția de forță a NATO de-a lungul frontierei sale de est este astăzi considerabil mai diluată decât a fost în timpul Războiului Rece. Poate cel mai important aspect, președintele rus Vladimir Putin nu poate să nu observe că mulți oficiali de rang înalt ai administraţiei Biden erau oficiali înalți ai administrației Obama atunci când guvernul SUA a descurajat Ucraina să reziste invaziei Rusiei asupra Peninsulei Crimeea în 2014.
Brzezinski susţine că desfăşurarea de trupe a ruse, în luna aprilie, de-a lungul graniței ruso-ucrainene nu a fost condamnată cu fermitate nici de NATO că alianţa militară, dar nici individual de SUA.
De asemenea, Afganistanul rezonează foarte diferit în criza de astăzi. În loc să sublinieze unitatea Alianței și puterea SUA, retragerea din august a generat diviziuni și a ridicat semne de întrebare – inclusiv la Moscova – cu privire la cât de determinată mai este SUA din punct de vedere militar.
În timp ce administrația Biden face schimb de informații cu Ucraina, nu a comunicat clar publicului ce sancțiuni diplomatice și economice sunt luate în considerare dacă Rusia ar invada din nou Ucraina. Nici NATO nu și-a consolidat în mod semnificativ poziția militară de-a lungul frontierei sale de est. Drept urmare, Statele Unite și aliații săi din NATO nu și-au semnalat încă disponibilitatea de a întreprinde o confruntare militară și economică semnificativă cu Moscova.
Puţin se află în cel de-al cincilea an de carieră în KGB când Moscova se gândea la o invazie a Poloniei. Ar trebui să presupunem că determinarea SUA și a aliaților în această situație se numără printre criteriile de referință pe care le folosește pentru a măsura determinarea Occidentului în timp ce se gândește la următoarea sa mișcare cu privire la Ucraina. Pe măsură ce perspectivele unei alte invazii rusești cresc, NATO trebuie să egaleze astăzi nivelul de determinare pe care l-a arătat în situația mult mai dificilă cu care să confruntat în 1980.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
