Declarația a fost făcută de profesorul Radu Carp în cadrul unei ediții recente a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic de la DefenseRomania.
Potrivit acestuia, Rusia a reactivat un vechi model de propagandă folosit de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, când se prezenta drept un garant al păcii, în timp ce Occidentul era portretizat ca un actor militarist care alimentează conflictele.
"Acest tip de propagandă nu a mai fost utilizat de la destrămarea URSS. Rusia a reușit însă să-l scoată dintr-un sertar prăfuit și să-l reactiveze cu succes. Inițial, narațiunea a prins în statele din sudul global, unde contactul cu realitatea războiului este limitat. Treptat, a început să se răspândească și în România", a explicat Radu Carp.
Profesorul subliniază că Rusia a obținut o "lovitură de maestru" în domeniul dezinformării, reușind să transforme complet percepția asupra realității:
"Oamenii, în mod firesc, doresc pacea, nu războiul. Însă modalitatea prin care propaganda rusă a reușit să se prezinte ca fiind de partea păcii este o manipulare remarcabilă. Practic, au reușit să prezinte albul ca fiind negru și invers", a spus el.
Pericolul uitării atrocităților din Ucraina
Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Un alt aspect alarmant, evidențiat de Radu Carp, este faptul că opinia publică europeană a început să piardă contactul cu realitatea distrugerilor provocate de Rusia în Ucraina. Dacă în primele luni ale invaziei, mass-media transmitea constant imagini cu masacrele și devastările cauzate de armata rusă, acum acest flux de informații a scăzut semnificativ.
"În ultimele zile, un hotel din Ucraina a fost bombardat și ras de pe fața pământului, dar nimeni nu a mai transmis imagini de la fața locului. Este o realitate pe care am abandonat-o", a avertizat profesorul Carp.
„Federația Rusă a reușit în operațiunea sa de dezinformare o lovitură remarcabilă din păcate. Anume să transmită ideea că dorește pacea. Acesta a fost narativul favorit al Uniunii Sovietice în perioada Războiului Rece, anume că URSS dorește pacea iar SUA și Europa Occidentală pregătesc un război, pun în mișcare complexul militaro-industrial de către conduceri politice militariste. Ceea ce a făcut Rusia e să scoată dintr-un sertar prăfuit și uitat de lume acest tip de propagandă pe care nu au mai făcut-o după destrămarea URSS, anume că doresc pacea. Inițial națiunile din sudul global au căzut victimă, neavând contact cu refugiați ucraineni, arătând că și rușii doresc pacea.
Narațiunea a prins în multe țări din Asia de Sud-Est, dar a început să prindă și în România. E evident că oamenii doresc pacea nu războiul, dar modalitatea cum propaganda rusă a reușit să se prezinte ca exponentul păcii și nu a războiului, e o lovitură de maestru. Trebuie să o recunosc. Au reușit să atingă culmea dezinformării. Au reușit să prezinte albul ca negru și negrul ca alb. Rusia are și în prezent același dialog: Europa se înarmează, noi ne dorim pacea. În realitate Europa se înarmează preventiv, Rusia folosește deja armele și războiul. Și mai e ceva foarte important.
Noi am abandonat imaginile directe privind dramele și distrugerile provocate de Armata rusă. Aceasta este realitatea. În primele etape ale invaziei erau foarte multe imagini și foarte concrete cu dramele și masacrele comise de ruși, acum nu mai transmitem aceste imagini. Zilele acestea au fost atacuri odioase în Ucraina, unde un hotel a fost bombardat și ras de pe fața pământului, dar nimeni de la noi nu a mai transmis imagini de la fața locului” - Radu Carp
Analiza completă de săptămâna trecută a profesorului Radu Carp, despre războiul hibrid rus:
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News