Cele 31 de tancuri donate Ucrainei erau destinate inițial Brigăzii 47 mecanizate, dar nu au fost imediat aruncate în luptă, deoarece necesitau îmbunătățiri, în special la nivelul protecției.
Spre deosebire de versiunile utilizate de armata americană, aceste tancuri nu au fost dotate cu plăci din uraniu sărăcit, ci cu sistemul dinamic de protecție M19 ARAT-1.
Având la bază rezultatele experiențelor acumulate pe câmpul de luptă din Irak, în 2004, sistemul dinamic de protecție Abrams Reactive Armor Tiles [ARAT] a fost creat în mod deosebit pentru a proteja tancurile Abrams M1A1 și M1A2. Construcția să se bazează pe sistemul de armuri reactive Bradley Reactive Armor Tiles (BRAT), un sistem defensiv robust utilizat pentru vehiculele de infanterie Bradley.
Desrep acest subiect a scris și DefenseRomania în luna ianuarie a acestui an când pe internet au apărut imagini foto și video cu cel puțin un tanc M1 Abrams aflat în dotarea Forțelor Armate Ucrainene, echipat cu un kit de blindaj reactiv exploziv din prima generație de plăci de armură reactivă Abrams Reactive Armor Tiles (ARAT), sau pur și simplu ARAT-1. Departe însă de cele mai moderne versiuni.
Și uite așa ucrainenii au pus „cuști” pe tancurile americane Abrams. 50% din tancurile Abrmas donate de SUA au fost deja pierdute de ucraineni
M1 Abrams, sursă foto: U.S. Department of Defense
Astfel, armata ucraineană le-a echipat cu „cuști” pentru a le proteja mai bine împotriva munițiilor ghidate de la distanță. Dar utilizarea tancurilor a fost îngreunată de constrângeri logistice, inclusiv consumul ridicat de combustibil al turbinei Honeywell AGT1500.
În ciuda protecției suplimentare, un prim Abrams a fost distrus în februarie, în timpul bătăliei de la Avdiivka. Publicația franceză Opex360 scrie într-o analiză că până în septembrie, aproximativ 50% dintre cele 31 de tancuri au fost fie distruse, fie capturate de forțele ruse.
Sigur că procentul mare e explicabil și prin numărul mic de tancuri donate.
Un soldat ucrainean spune că Abrams nu se potrivește luptei din Ucraina. Un tanchist a tras 17 proiectile de 120 mm asupra unei clădiri care a rămas în picioare
Tancuri Abrams ale Armatei SUA din Batalionul 2, Regimentul 5 Cavalerie, Echipa de luptă Brigada 1 Blindată, Divizia 1 Cavalerie - Exerciții la Cincu, în 2021
Într-un reportaj CNN, soldați ucraineni s-au arătat „dezamăgiți” de tancurile americane, criticând protecția insuficientă, problemele mecanice (agravate de întârzierile în livrarea pieselor) și muniția nepotrivită pentru tipul de lupte din Donbas. Un soldat a menționat că munițiile lor sunt mai potrivite pentru confruntări directe între tancuri, care sunt rare, adăugând: „Am avut un caz în care am tras 17 proiectile de 120 mm asupra unei clădiri. Și era încă în picioare.”
Recent și Jake Sullivan, consilier pentru securitate națională al SUA, a recunoscut că tancurile Abrams „nu sunt cele mai utile echipamente pentru Ucraina în acest război.”
Cu toate acestea, Ucraina ar putea primi alte 49 de tancuri M1A1 Abrams din Australia. Canberra a susținut că aceste tancuri vor spori puterea de foc și mobilitatea armatei ucrainene, însă rămân diferențe de opinie privind utilitatea lor în actualul conflict.
CITEȘTE ȘI: De neoprit? „Cel mai bun tanc” rusesc T-90 a batut recordul la aruncat turela (Video)
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News