Motivele privind amânarea sau anularea țin de factorul financiar. Planificat să înlocuiască F-22, platforma NGAD este de așteptat să fie extrem de scumpă, probabil de câteva ori costul unui F-35.
SUA fac o greșeală uriașă dacă renunță la NGDA. Iar China abia așteaptă
NGAD, viitorul avion de generația a 6-a al SUA, imagine concept. Photo source: Mike Tsukamoto/staff; Boeing
Deborah Lee James, fost secretar Forțelor Aeriene ale SUA, în cadrul unui editorial semnat pentru Defense News, atrage atenția că renunțarea la NGAD ar fi o greșeală imensă. Ea spune că înțelege preocupările lui Frank Kendall, actualul secretar al Forțelor Aeriene, dar Washingtonul trebuie să identifice o soluție pentru scăderea costurilor NGDA în niciun caz amânarea sau renunțarea la program.
„În calitate de fost secretar al Forțelor Aeriene, am trecut prin aceste lucruri și știu ce înseamnă compromisurile și alegerile dificile, colaborarea pe holurile Pentagonului și a Capitoliului pentru a identifica cele mai bune decizii pentru viitorul Armatei noastre. Așa că înțeleg provocările cu care se confruntă actuala conducere”, și-a început aceasta editorialul.
Ea spune însă că „susține cu tărie că Administrația și Congresul trebuie să își unească eforturile pentru a găsi finanțare pentru Forțele Aeriene pentru a continua programul vital NGAD” care e rezultatul cercetărilor extinse începute în 2014.
Această cercetare a concluzionat că dominația aeriană a SUA nu va putea continua fără NGAD după anii 2030 în contextul în care China investește enorm.
China a confirmat că lucrează intens la un avion de luptă de generația a 6-a, un concurent al viitorului NGAD american. Avionul chinez urmează să fie finalizat până în 2035.
Renunțarea la NGAD, viitorul avion de generația a 6-a, ar putea duce la pierderea următorului război
NGDA (Next Generation Air Dominance), imagine concept
Deborah Lee James, fost secretar Forțelor Aeriene ale SUA, e de părere că Washingtonul trebuie să identifice soluții financiare pentru a nu renunțat la programe precum bombardierul B-21 Raider de generația a 6-a, cel de rachete balistice intercontinentale Sentinel sau la NGAD.
Problema cu care se confruntă americanii e că în prezent costurile acestor programe sunt imense.
Ea e de părere că SUA trebuie să identifice strategii inovatoare de proiectare și achiziție care să reducă costul viitoarelor avioane de generația a 6-a. În acest sens colaborarea cu industria de apărare e crucială.
„Singurul lucru pe care îl putem spune cu certitudine e că China avansează intens programul său de avioane de generația a 6-a și nu pare să aibă nicio restricție financiară. (...) Anii 2030 vor veni într-o clipă, astfel că nu ne putem permite să amânăm NGAD. O asemenea decizie ar însemna să riscăm să fim înfrânți într-un viitor conflict”, a conchis fostul secretar al Forțelor Aeriene Americane.
O decizie finală privind NGAD ar putea fi luată în următorii doi ani. Dar NGAD ar putea rămâne totuși în atenția Forțelor Aeriene ale SUA dacă avionul va putea fi actualizat într-un ritm rapid și dacă nu va avea costuri mari de întreținere, fiind lansată o nouă provocare pentru industria americană de apărare.
La ceea ce făcea referire în editorialul ei Deborah Lee James este „Century Series”, un program susținut de fostul șef al achizițiilor Forțelor Aeriene, Will Roper, în care avioanele de luptă ar avea designuri iterative capabile să se schimbe la fiecare câțiva ani ca răspuns la amenințări, care nu este „foarte diferit” de modul în care serviciul gândește viitorul.
Giganții Lockheed Martin și Boeing ar urma să concureze pentru dezvoltarea NGAD - viitorul avion de luptă de generația a 6-a american care va înlocui F-22 Raptor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News