Amintim că în ultimele zile în Crimeea ocupată de ruși a existat un lanț lung de incidente.
În aceste zile au fost înregistrate explozii la principalul aeroport din Sevastopol, iar într-un alt incident Ministerul rus al Apărării a anunțat că în urma unui incendiu izbucnit la o unitate militară din districtul Dzhankoi din Peninsula Crimeea, s-a produs detonarea muniției aflate într-un depozit temporar. Rușii nu au oferit mai multe detalii.
De departe însă cel mai grav incident a avut loc la Novofedorivka din Crimeea, unde o serie de explozii au distrus numeroase avioane militare ruse. Moscova a negat că incidentul a fost generat de Ucraina, precizând doar că incendiile au fost cauza unor nereguli de siguranță a personalului bazei.
Forțele speciale ucrainene au luat parte la lovitura din Crimeea, unde Ucraina a scos din joc jumătate din flota de avioane de luptă a Flotei ruse din Marea Neagră
Prezent la DefenseRomania în cadrul emisiunii Obiectiv EuroAtlantic, generalul (r.) Marius Crăciun a analizat modul în care ar fi putut fi orchestrată lovitura de la baza aeriană unde rușii au pierdut aproape 20 de avioane, precizând că numărul mare al pierderilor indică o lovitură puternică de la mare distanță.
„Asemenea acțiuni nu se desfășoară cu un singur om. Dacă forțele speciale ucrainene au fost prezente, și cu siguranță au fost, cel mai probabil au avut la sol operatori cu aparatură de indicare a țintei prin sisteme laser iar mai apoi țintele respective au fost lovite cu arme de precizie de la mare distanță.
Și în acest caz precum în multe altele nu avem foarte multe informații despre modul de acțiune. E clar că și ucrainenii nu doresc să facă public modul de luptă pentru ca rușii să nu aplice noi sisteme de protejare a țintelor. E și pe partea aceasta un adevărat război”, a precizat generalul (r.) Crăciun.
Astfel, FOS ucrainean a acționat asemenea unui operator JTAC. JTAC (Joint terminal attack controller) este detașamentul care reprezintă o unitate de nișă care acționează de la sol în sprijinul aviației. Practic e vorba despre un element non-radar ce vine în sprijinul aviației pentru a atinge cu succes ținta.
Astfel de operatori activează și în cadrul forțelor speciale.
Generalul (r.) Marius Crăciun este fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS) şi e doctor în ştiinţe militare.
De precizat că potrivit Ministerului britanic al Apărării, ca urmare a atacului asupra bazei aeriene din vestul Crimeei, mai mult de jumătate din avioanele de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră aflate pe aerodromul militar Saki, au fost scoase din funcţiune.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News