Cugirul nu poate produce arme performante. Ciucă amintește „pierderea” a 1.000 de pistoale pentru Armată; Retehnologizarea, obligatorie

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Uzina de la Cugir se înscrie în întreg ansamblul industriei de apărare care necesită investiţii şi tehnologie nouă, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, care a adăugat că la nivelul Ministerului Apărării există un plan pe 10 ani aflat în derulare, dar, din păcate, până în prezent, nu s-a produs o schimbare în ceea ce priveşte retehnologizarea.

"Am discutat acest subiect, am fost în urmă cu doi ani şi am văzut condiţiile de la Cugir. Am văzut modul în care se derulează producţia la Cugir. Este adevărat, totul se bazează pe tehnologie veche. La Cugir nu s-a investit. Cugirul ca să poată să producă echipamente, arme competitive trebuie obligatoriu să investească în tehnologie. De asemenea, chiar le spuneam astăzi, pentru că i-am văzut la standul acela de prezentare, că, dacă vor să rămână operativi, trebuie obligatoriu să investească în tehnologie şi să folosească acea creativitate a tinerilor care erau acolo şi păreau a fi foarte dornici să îşi desfăşoare activitatea în domeniul respectiv, dar nu pe tehnologia de acum", a afirmat Ciucă.

 

Cugirul a pierdut un contract de 1.000 de pistoale pentru Armata României din cauza situației privind tehnologizarea



El a amintit că, în urmă cu câţiva ani, uzina de la Cugir nu a putut onora un contract pentru fabricarea a 1.000 de pistoale pentru Armata română.

"Veniserăm pregătiţi să putem să semnăm un contract cu uzina de la Cugir. Din păcate, uzina era în imposibilitatea de a semna un acel contract. Am convenit împreună cu managementul uzinei să revină cât mai curând posibil cu oferta de a putea să achiziţionăm armament pentru Armata Română produs în România. Au venit, am făcut un contract pentru 1.000 de pistoale. Din păcate, ele nici astăzi nu au putut să fie livrate. Ca atare, uzina de la Cugir se înscrie în întreg ansamblul industriei de apărare, care necesită investiţii şi tehnologie nouă", a menţionat Ciucă.

Prim-ministrul a precizat, potrivit agenției Agerpres, că există fabrici de armament unde s-a reuşit "o anume evoluţie" privind tehnologia folosită, iar produsele au o altă calitate.

"În continuare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, există acel plan pe 10 ani. Au avut loc întâlniri, chiar am avut discuţii, atât cu ministrul Economiei, cât şi cu ministrul Apărării. Au avut loc întâlniri la nivelul conducerii ministerelor, au avut loc întâlniri între specialişti, între planificatori. Există în continuare acel plan şi el este în derulare. Din păcate, nu s-a produs o schimbare în ceea ce înseamnă retehnologizarea industriei de armament din România. Nu peste tot, sunt întreprinderi unde, într-adevăr, s-a reuşit o anume evoluţie în ceea ce priveşte tehnologie nouă şi, desigur, calitatea echipamentelor este alta", a mai afirmat Ciucă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel