Cu întârzieri mari în programul IAR-99, ministrul Spătaru a vizitat Avioane Craiova. Șase IAR-99 Standard, în reparații

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
IAR-99, foto: Avioane Craiova
IAR-99, foto: Avioane Craiova

Florin Spătaru, ministrul Economiei, în subordinea căruia se află industria de apărare din România, a vizitat în cursul zilei de ieri Avioane Craiova, societatea implicată în programul de modernizare a avioanelor de antrenament românești IAR-99.

Ministrul Florin Spătaru a anunțat oficial la finalul vizitei la Avioane Craiova doar faptul că a purtat discuții cu angajații și conducerea fabricii și că în perioada următoare va fi prezentat un plan de dezvoltare a Avioane Craiova premierului Nicolae Ciucă.

Potrivit ministrului Spătaru, în timpul vizitei șase avioane IAR-99 se aflau în reparații.

„Avioane Craiova nu este doar o fabrică din subordinea Ministerului Economiei, ci o companie în care am încredere că se va dezvolta mult în următorii ani!

Am fost astăzi la Craiova şi am vorbit cu cei din managementul Avioane S.A şi cu angajații care erau la lucru în hală, unde reparau 6 aeronave IAR 99 Standard.

Am decis ca, în perioada imediat următoare, să facem echipă şi să prezentăm planul de dezvoltare a societății premierului Nicolae Ionel Ciucă”, a precizat ministrul Florin Spătaru care nu a oferit detalii suplimentare.

2. Avioane IA... (avioane-craiova_62059900.jpg)Avioane IAR-99 Standard aflate în proces de mentenanță la Avioane Craiova. Foto: Ministerul Economiei

 

Adevărul e însă că programul de modernizare a avioanelor IAR-99 Standard e în întârziere mare

 

Nu știm ce presupunea reparația celor șase avioane IAR-99 Standard, însă în 2020 s-a semnat un contract între Avioane Craiova și Ministerul Apărării pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard la versiunea Standard Modernizat (Șoim).

Potrivit unui anunț al Ministerului Apărării de la vremea respectivă, contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de 4 ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului. Așadar, durata contractului ajunge la final anul viitor, fără însă să se fi efectuat livrări.

3. IAR-99 Șoi... (iar_99_soim_romania_89399500.jpg)IAR-99 Șoim, Sursă foto: Baza 95 Aeriană "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu"

Potrivit datelor oficiale programul de revitalizare și modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard din dotarea Forțelor Aeriene Române la varianta IAR-99 SM (Standard Modernizat) are ca obiectiv realizarea capabilității aeriene de școală și antrenament pentru pregătirea avansată a piloților în vederea trecerii la zborul pe aeronavele F-16 operate de aviația militară română, precum și menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.

Modernizarea celor zece presupune aducerea acestora la varianta celor deja modernizate.

Amintim că România deține 21 de aeronave IAR-99. Din acestea, 11 au fost deja modernizate, sunt IAR-99 Șoim, în timp ce celelalte 10 au rămas la versiunea Standard din fabrică.

CITEȘTE ȘI: Avioanele IAR-99 Șoim ale României, cu avionică avansată și afișaj pe cască. Elbit modernizează și IAR 330 cu noul sistem BrightNite

 

Modernizarea IAR-99 Standard

 

Modernizarea IAR-99 Standard include sisteme avansate de avionică și sistem de instruire Embedded Virtual Avionics, precum și capacități de asistență aeriană apropiată și capacități Air to Air și va fi efectuată de către Elbit și Avioane Craiova, cele două companii semnând un contract în valoare de aproximativ 27 de milioane de dolari pentru prima fază a programului. Contractul va fi executat pe o perioadă de patru ani și include suport logistic integrat.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel