CSAT se reuneşte în şedinţă: planul de înzestrare a Armatei

Sebastian Florea |
Data publicării:

CSAT se reuneşte în şedinţă având pe ordinea de zi planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2019 - 2028.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, printre subiectele care ar urma să se afle pe ordinea de zi numărându-se planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019 - 2028.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, CSAT urmează să mai discute programul propriu de activitate pentru anul viitor, planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2019, precum şi Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru 2019.

'În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale', preciza Administraţia Prezidenţială săptămâna trecută, într-un comunicat. Tot săptămâna trecută, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, după ce a fost audiat la comisia de specialitate a Senatului, că este foarte posibil ca la şedinţa CSAT să existe o informare cu privire la conflictul între Rusia şi Ucraina.

'Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă', spunea el. Şedinţa CSAT va avea loc începând cu ora 13,00. Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc pe 4 septembrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel