"Trebuie să recunoaştem că nu s-a îmbunătăţit nimic de la ultima noastră reuniune. Regimul Lukaşenko continuă să folosească violenţa. (...) La fel ca înainte, au loc arestări de manifestanţi paşnici. De aceea trebuie să discutăm cum să evolueze lucrurile", a spus şeful diplomaţiei germane, înaintea de participarea sa la reuniunea miniştrilor de externe din UE de la Luxemburg.
"Am sugerat să începem un nou set de sancţiuni, iar Lukaşenko ar trebui să se numere printre cei sancţionaţi", a adăugat Heiko Maas.
România susține decizia unor noi sancțiuni
Potrivit dpa, informează Agerpres, ministrul de externe român Bogdan Aurescu a afirmat că şi ţara sa susţine aplicarea de noi sancţiuni, în schimb ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg a declarat că este important să se acorde atenţie nu doar sancţiunilor, ci şi deschiderii UE în direcţia societăţii civile din Belarus.
Sute de mii de persoane au protestat în oraşele din Belarus după scrutinul din 9 august, sfidând intervenţiile brutale ale poliţiei, pentru a-i cere lui Lukaşenko să renunţe la putere. Uniunea Europeană a refuzat să recunoască victoria lui Lukaşenko la alegerile prezidenţiale din august şi la începutul lui octombrie a adoptat deja un set de sancţiuni împotriva unor responsabili belaruşi acuzaţi de fraudă electorală şi de încălcarea drepturilor omului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News