Criză de piloți pentru avioane de luptă. Cum încearcă SUA să rezolve problema numărului de piloți, printr-un amplu program de formare

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Piloți de F-16 Fighting Falcon, în timpul unor manevre de antrenament
Piloți de F-16 Fighting Falcon, în timpul unor manevre de antrenament

Aviația militară a SUA întâmpină probleme în a pregăti un număr suficienți de piloți. Pentru a rezolva problema se testează soluții de cooperare cu mediul civil. Ar putea deveni cel mai mare parteneriat militar-civil pe această direcție, după o abordare similară din cel de-al Doilea Război Mondial (WWII). 

Comandamentul pentru Educație și Formare Aeriană (AETC) a colaborat cu Programul de pregătire pentru zbor al Fundației Aerospațiale din Dakota de Nord a Universității din Arizona și cu Programul de pregătire pentru zbor Brunner Aerospace din Texas pentru a testa un nou model de Pregătire Inițială a Pilotului (Initial Pilot Training - IPT), au anunțat Forțele Aeriene ale SUA (USAF), pe 8 ianuarie.

Un total de 65 de piloți studenți ai USAF au urcat pe cer în Mesa, Arizona și Georgetown, Texas, ca parte a două Încercări în Grupuri Mici (Small Group TryOut – SGTO) care sprijină planul AETC de a revizui pregătirea piloților USAF și ai țărilor partenere.

Scopul SGTO este ca studenții să finalizeze formarea inițială în 139 de zile calendaristice în care vor înregistra aproximativ 110 ore de zbor. După finalizarea SGTO, cursanții USAF și-au obținut certificatul de pilot privat, calificarea instrumentală și calificarea pentru mai multe motoare.

„Rezultatele inițiale sunt pozitive”, a spus generalul de brigadă Matthew Leard, directorul AETC pentru Planuri, Programe, Cerințe și Afaceri Internaționale. „Parteneriatul cu sectorul aviației civile, unde există expertiză și capacitate, permite USAF să se concentreze pe predarea competențelor aviatice militare specifice.”

După finalizarea IPT, prima clasă de studenți SGTO a început, în septembrie 2024, formarea ca pilot cu licență (UPT - Undergraduate Pilot Training) utilizând o programă revizuită pe avionul T-6A [Texan II] la Baza Aeriană (AFB) Columbus. Se preconizează că a doua clasă de studenți SGTO va începe antrenamentul pe T-6 în martie 2025, tot la AFB Columbus.

 

Studenții se vor antrena cu instructori militari timp de 108 zile

 

2. Piloții ai... (cabina-de-pilotaj_78736400.jpg)

Piloții ai U.S. Marine Corps pilotează un MV-22B Osprey în timpul exercițiului Trident Juncture în apropiere de nordul Norvegiei, 6 noiembrie 2018. Sursa foto: U.S. Marine Corps.

În programul UPT revizuit, studenții se vor antrena cu instructori militari timp de 108 zile și vor înregistra aproximativ 57 de ore de zbor și 50 de ore de simulare pe T-6A Texan II. Programul se va baza pe competențele învățate în timpul IPT SGTO și se va concentra pe competențele aviatice militare specifice, studenții obținând calificarea de pilot militar la sfârșitul programului.

„Modelul pe care îl testăm permite un număr crescut pentru a îndeplini cerințele de pregătire a piloților din Forțele Aeriene, iar datele inițiale arată că face acest lucru, sporind și calitatea absolvenților noștri”, a spus generalul de brigadă Leard. „În plus, stabilește relații cu sistemul de formare din aviația comercială pentru a crea capacități viitoare, dacă este necesar.”

În continuare, AETC va continua să exploreze parteneriate cu mai multe universități publice care oferă cursuri de zbor conforme cu cerințele de pregătire SGTO pentru serii suplimentare de studenți în 2025.

Datele rezultate în urma pregătirii sunt colectate, analizate și combinate cu lecțiile învățate pentru a informa deciziile viitoare în scopul sprijinirii obiectivului Forțelor Aeriene de a pregăti 1.500 de piloți anual.

Forțele aeriene au o istorie de parteneriat cu școli civile de zbor. În timpul celui WWII, Corpul Aerian al Armatei - Army Air Corps [de atunci] a colaborat cu școli de piloți civili pentru a oferi instruire de zbor primară.

3. Pilot de a... (pilot-american-de-f-16_41300600.jpg)

Pilot de avion F-16 al U.S. Air Force. Sursa Foto: U.S. European Command (EUCOM)/Senior Airman Raya Feltner

Army Air Corps avea un număr de 100.000 de candidați în așteptare și a decis să folosească Programul de formare prin colegii (College Training Program - CTP) în cadrul a 153 de colegii (facultăți – nota autorului) din întreaga țară. În timpul WWII, Army Air Corps a pregătit aproximativ 200.000 de piloți, dintre care jumătate au trecut prin Programul de formare prin colegii.

Forțele aeriene americane de astăzi nu se confruntă cu același întârziere descurajantă, dar nu a reușit de câțiva ani să atingă obiectivul de a pregăti 1.500 de piloți pe an.

„La fel ca aviatorii de dinaintea noastră, lucrăm îndeaproape cu industria pentru a ne crește capacitatea de a pregăti piloți cu viteza necesară pentru a susține cerințele noastre de securitate națională”, a declarat generalul-locotenent Brian Robinson, comandantul AETC.

„Amenințările cresc și nu avem timp. AETC valorifică puterea mediului academic și a industriei americane pentru a reoptimiza rapid abilitatea noastră de a pregăti și dezvolta aviatori pentru competiția de mare putere. Dacă vom fi chemați, vom fi gata să ne apărăm națiunea; iar dacă va exista o luptă, vom câștiga.”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel