Coronavirus | Fost şef al spionajului britanic: China a ascuns primele informaţii despre epidemie

S.I. Catalin |
Data publicării:

China a ascuns informaţii vitale despre epidemia provocată de coronavirus, acuză John Sawers, fost şef al serviciului britanic de informaţii externe MI6, citat de Reuters. 

El a declarat miercuri că Beijingul trebuie să răspundă pentru secretizarea primelor informaţii. Sawers, care a condus spionajul Regatului Unit din 2009 până în 2014, este de părere că nu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trebuie învinovăţită de dezinformare, ci China.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus.

Liderul american a adăugat că OMS a promovat "dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

,,Există o furie profundă în America privind suferinţa care consideră ei că ne-a fost impusă tuturor de China, iar China se sustrage de la o mare parte din răspunderea pentru originea virusului, pentru eşecul combaterii iniţiale a acestuia'', a afirmat Sawers pentru BBC.

,,Serviciile de intelligence au rolul de a obţine informaţii care au fost ascunse de alte state şi alţi actori; a existat o scurtă perioadă, în decembrie şi ianuarie, când chinezii au ascuns într-adevăr asta de Occident'', a precizat John Sawers.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel