Această tranzacție, care include și rachete, are scopul de a îmbunătăți capacitatea acestui aliat-cheie al Washingtonului în Asia de a răspunde amenințărilor actuale și viitoare, oferindu-i "o forță capabilă să descurajeze adversarii", potrivit unui comunicat al Agenției americane pentru cooperare în domeniul apărării (DSCA).
Afacerea, care va beneficia producătorii americani Boeing și Lockheed Martin, va "consolida securitatea unui aliat major, care contribuie la stabilitatea politică și progresul economic în regiune", a subliniat guvernul american.
După ce Departamentul de Stat a aprobat tranzacția, DSCA a trimis, conform legislației, o notificare Congresului, care trebuie să dea aprobarea finală.
Anunțul a fost făcut în prima zi a exercițiilor militare anuale comune între Statele Unite și Coreea de Sud, care în acest an vizează limitarea amenințării nucleare din partea Coreei de Nord. Exercițiul, denumit "Ulchi Freedom Shield", se va desfășura până pe 29 august.
Washingtonul rămâne principalul aliat de securitate al Seulului, cu aproximativ 28.500 de soldați americani staționați în Coreea de Sud pentru a apăra țara de vecinul său înarmat nuclear.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News