Coreea de Sud a ridicat avioane de vânătoare după ce aeronave chineze și ruse au intrat în ADIZ-ul sud-coreean

Darius Muresan |
Data publicării:
Aeronave J-16 ale Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
Aeronave J-16 ale Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

Armata militară sud-coreeană a informat vineri că a ridicat de la sol avioane de vânătoare după ce două avioane de luptă ale Chinei şi şapte ale Rusiei au intrat în spaţiul sud-coreean de identificare aeriană în timpul unui antrenament de rutină, după cum a explicat Beijingul, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Avioanele chineze şi ruse au pătruns în partea nord-estică a Zonei de identificare aeriene sud-coreene (ADIZ) pentru o perioadă de timp nespecificată, după care l-au părăsit, a transmis Statul Major de la Seul, precizând că aparatele nu au încălcat spaţiul aerian sud-coreean.

Armata sud-coreeană a trimis avioane de luptă şi de realimentare, ca măsură uzuală împotriva unei potenţiale situaţii neprevăzute.

Potrivit Statului Major sud-coreean, armata chineză a răspuns unei interpelări precizând că avioanele sale efectuau exerciţii de rutină.

'Evaluăm situaţia drept exerciţii militare comune ale Chinei şi Rusiei, dar este necesară o analiză suplimentară', a transmis Statul Major într-un comunicat.

În ultimii ani, avioane de luptă chineze şi ruse au intrat frecvent în zonă, în contextul revendicărilor concurente ale diferitelor zone de identificare aeriene (ADIZ).

Spre deosebire de spaţiul aerian, ADIZ este de obicei o zonă în care statele pot cere în mod unilateral avioanelor străine să ia măsuri speciale pentru a se identifica, însă aceste zone nu sunt guvernate de niciun tratat internaţional.

Moscova nu recunoaşte KADIZ, în timp ce Beijingul a declarat că zona respectivă nu constituie spaţiu aerian teritorial şi că toate statele ar trebui să beneficieze de libertate de acţiune.

În 2019, avioane militare sud-coreene au tras sute de focuri de avertisment în direcţia unor avioane ruseşti care intraseră în spaţiul aerian sud-coreean în timpul unei misiuni comune de patrulare cu China.

Coreea de Sud şi Japonia au ridicat atunci avioane de la sol pentru a intercepta patrula, acuzând Rusia şi China de încălcarea spaţiilor lor aeriene, însă Moscova şi Beijing au negat. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel