Imaginile publicate de presa de stat nord-coreeană prezintă drone nord-coreene care arată exact ca dronele de supraveghere americane MQ-9 Reaper și RQ-4 Global Hawk.
Imaginile cu aceste drone au fost realizate la ''Expoziția de Armament 2023'' din Phenian, la care au participat Serghei Șoigu și Kim Jong-un în timpul vizitei ministrului rus al apărării în Coreea de Nord.
Presa sud-coreeană a relatat că Coreea de Nord "a efectuat chiar zboruri de testare cu ambele modele", menționând în acest sens că, dacă versiunea nord-coreeană a dronei RQ-4 și a dronei Global Hawk pe care Seulul a cumpărat-o de la SUA ar zbura simultan deasupra Peninsulei Coreene, acestea ar fi "suficient de identice pentru a fi confundate cu originalele''.
Acesta aspect a fost susţinut şi de către Phenian. Afirmațiile Coreei de Nord potrivit cărora dronele sale nu se pot distinge de cele originale americane se vor confirma sau nu pe viitor. Dar, chiar dacă acestea seamănă foarte mult la exterior, ceea ce contează mai mult este dacă nord-coreenii au reușit să copieze şi tehnologia UAV-urilor americane sau să se apropie cel puţin de aceasta.
Presa nord-coreeană nu spune cât de avansate din punct de vedere tehnologic sunt dronele. De-a lungul anilor, Coreea de Nord nu a reușit să dezvolte arme de înaltă tehnologie, în ciuda afirmațiilor sale.
Pentru început, trebuie precizat că MQ-9 Reaper este o dronă care poate fi echipa cu rachete AGM-114 Hellfire pentru a lovi ținte terestre, în timp ce RQ-4 Global Hawk este folosit pentru misiuni de recunoaștere şi culegere de informaţii. MQ-9 Reaper va dispune în viitor de rachete AIM-120 AMRAAM, în plus față de Hellfire, pentru a distruge ținte aeriene, în timp ce cea de-a doua nu poartă niciun fel de armament.
Nici măcar nu știm cum se numesc aceste drone prezentate de Phenian. Până acum, ele apar doar ca fiind de tip ''Global Hawk'' și ''Reaper''.
Săptămâna aceasta, Coreea de Nord a organizat o prezentare oficială a dronelor. Aceasta a avut loc în cadrul uneo expoziții de arme și echipamente militare, la care au participat Kim Jong Un și ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu.
O dronă de tip Global Hawk a fost reperat recent la o bază aeriană din vestul Coreei de Nord. O analiză a imaginilor din satelit a arătat că acesta are o anvergură a aripilor de aproximativ 35 de metri, ceea ce corespunde modelului RQ-4A. RQ-4B are o anvergură a aripilor de aproape 40 de metri.
O copie a Reaper a fost, de asemenea, a fost reperata recent pe baza unor imagini realizat print satelit. Acesta are o anvergură a aripilor de aproape 20 de metri, ceea ce este cu câțiva centimetri mai mică în comparație cu drona MQ-9 Reaper a SUA.
Drona nord-coreeană a fost prezentată cu două tipuri de rachete, dintre care una dintre cele două rachete amintește foarte mult de AGM-114 Hellfire.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News