Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei până la 100.000 de militari

Forțele armate ale regimului din Coreea de Nord. Photo source: KCNA Watch via DC News
Forțele armate ale regimului din Coreea de Nord. Photo source: KCNA Watch via DC News

Sprijinul Phenianului pentru Rusia ar putea depăși de câteva ori numărul de militari nord-coreeni dislocați acum la granița cu Ucraina.

Coreea de Nord ar putea desfășura până la 100.000 de soldați pentru a ajuta Rusia în războiul împotriva Ucrainei, dacă alianța dintre Phenian și Moscova continuă să se adâncească, după cum au declarat surse implicate în recentele evaluările făcute la nivelul unor state din cadrul grupului G20.

Analiza Bloomberg este doar una dintre interpretările parteneriatul în evoluție care are loc între președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Sursele, vorbind sub condiția anonimatului, au subliniat că o astfel de mișcare nu este iminentă și că sprijinul militar la această scară – dacă ar avea loc – ar consta probabil în contingente de trupele care se rotesc în timp, mai degrabă decât să fie vorba de o singură desfășurare masivă.

Ambasadorul Ucrainei în Coreea de Sud a făcut o evaluare similară la începutul acestei luni. Dmytro Ponomarenko a declarat într-un interviu acordat VOA că Kievul se aștepta ca până la 15.000 de soldați nord-coreeni dislocați pentru a lupta în regiunea Kursk a Rusiei – și posibil în zonele ocupate din estul Ucrainei – să fie rotiți la câteva luni de zile.

Citește și: Câte trupe ar putea trimite RPDC la război împotriva Ucrainei

Prezența militară nord-coreeană marchează o nouă etapă în escaladarea conflictului

Decizia lui Kim de a trimite trupe nord-coreene pentru a se alătura luptei Rusiei împotriva Ucrainei i-a alarmat pe aliații Kievului, care au avertizat că se riscă exacerbarea a ceea ce este deja cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial. De asemenea, se consideră că aprofundarea cooperării dintre Putin și Kim ar putea avea, un impact inclusiv asupra echilibrului de securitate din regiunea Indo-Pacific, unde există o rivalitate crescândă între China și SUA.

Problema va fi ridicată de mai mulți aliați la Summitul G20 din Brazilia de săptămâna aceasta, inclusiv de cancelarul german Olaf Scholz, când se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping. Scholz i-a transmis lui Putin vineri, într-un apel telefonic care a iscat mai multe discuții la nivel european, că desfășurarea trupelor nord-coreene reprezintă o „escaladare gravă” a războiului dus împotriva Ucrainei.

Scholz îl va presa pe liderul chinez la întâlnirea lor de la Rio pentru a-și folosi influența asupra Rusiei și Coreei de Nord în scopul evitării escaladării războiului, potrivit oficialilor germani.

După cum se știe foarte bine, Xi reprezintă cel mai mare sprijin pentru Putin și Kim în ultimii ani și îi consideră pe ambii lideri parteneri în lupta împotriva ordinii mondiale conduse de SUA. Cu toate acestea, guvernul chinez a evitat orice comentarii cu privire la trimiterea trupelor nord-coreene în Rusia, un semn că președintele chinez ar putea fi nemulțumit de acest aranjament.

Parteneriatul Kim - Putin riscă să aducă presiuni economice inclusiv asupra Chinei, iar Xi se pregătește pentru o eventuală perturbare din cauza tarifelor cu care amenință Donald Trump. De asemenea, noua situație subminează argumentul și pretenția Beijingului care consideră că SUA nu are de ce și nu ar trebui să aibă alianțe militare în regiunea Indo-Pacific.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel