Acuzaţiile Phenianului survin la doar câteva zile după întâlnirea istorică între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un în zona demilitarizată (DMZ) care separă cele două Corei.
Misiunea nord-coreeană la ONU a reacţionat la o scrisoare trimisă de SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania tuturor misiunilor diplomatice la Naţiunile Unite, în care se cere repatrierea muncitorilor nord-coreeni din străinătate, în conformitate cu sancţiunile impuse Phenianului.
Scrisoarea 'arată realitatea că Statele Unite sunt, practic, tot mai hotărâte spre gesturi ostile împotriva RPDC (Republica Democrată Populară Coreeană - n.red.), deşi vorbesc despre dialogul RPDC-SUA', se spune în comunicatul misiunii nord-coreene.
Comunicatul consideră 'ridicol' faptul că Washingtonul vede în sancţiunile împotriva Phenianului 'un panaceu pentru toate problemele'.
Kim şi Trump s-au întâlnit duminică în partea sud-coreeană a satului de frontieră Panmunjom, la o zi după invitaţia surprinzătoare adresată de preşedintele american printr-un mesaj pe Twitter.
Trump şi Kim şi-au strâns mâinile pe linia de demarcaţie, după care au traversat-o şi au intrat pe teritoriul nord-coreean, o premieră pentru un preşedinte american în funcţie.
Acest moment simbolic, numit de Trump 'o mare onoare', a intervenit pe fondul speranţelor că negocierile aflate în impas cu privire la programul nuclear nord-coreean şi sancţiunile impuse Phenianului ar putea fi revigorate de 'marea prietenie' clamată de cei doi lideri.
Politica de până acum a SUA a fost să menţină sancţiunile, dar Trump a insistat totodată că nu se grăbeşte să facă presiuni asupra Phenianului pentru denuclearizare, atât timp cât nu sunt întreprinse noi teste nucleare sau balistice majore.
Vezi și: Donald Trump, primul președinte american care calcă în Coreea de Nord
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News