''Coreea de Nord a lansat una sau mai multe rachete balistice neidentificate în Marea de Est'', a declarat Statul Major Interarme din Coreea de Sud, referindu-se la Marea Japoniei.
Phenianul şi-a intensificat eforturile pentru a-şi îmbunătăţi programul de arme în acest an, în pofida sancţiunilor economice grele.
Liderii americani şi sud-coreeni avertizează de săptămâni întregi că regimul lui Kim Jong Un ar putea efectua un al şaptelea test nuclear.
În mai, Phenianul a testat trei rachete, între care Hwasong-17, care ar putea fi cea mai mare rachetă balistică intercontinentală a sa. Acea lansare a avut loc la câteva zile după ce preşedintele american Joe Biden a vizitat Coreea de Sud, unde s-a întâlnit cu omologul său Yoon Seok-youl, recent ales.
Coreea de Nord, afectată de un puternic val epidemic de COVID-19, a reluat construcţia unui reactor nuclear, suspendată de mult timp, arată noi imagini din satelit.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News