Potrivit armatei sud-coreene, Coreea de Nord a tras marţi în zori un "proiectil neidentificat" în largul coastei sale de est. La rândul său, un purtător de cuvânt al ministerului japonez al apărării a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că proiectilul "pare a fi o rachetă balistică".
A fost al treilea tir efectuat de Phenian luna aceasta. Primul a implicat o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune, iar al doilea rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.
Practic în acelaşi moment, ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, a declarat Adunării Generale a Naţiunilor Unite că ţara sa are "dreptul legitim" de a testa armele şi de "a-şi întări capacităţile de apărare.
"Nimeni nu poate nega Coreii de Nord dreptul legitim la autoapărare pentru a dezvolta, testa, fabrica şi deţine sisteme de arme", a insistat diplomatul, reclamând Statelor Unite să înceteze "politica ostilă".
"Ne întărim capacităţile naţionale de apărare cu scopul de a ne apăra şi garanta în mod fiabil securitatea şi pacea ţării", a adăugat Kim Song, potrivit Agerpres.
Statele Unite "ar trebui să demonstreze în practică că nu au nicio dorinţă ostilă în privinţa noastră", a continuat ambasadorul. "Dacă este aşa, suntem gata să răspundem" în acelaşi mod, "dar se pare că Statele Unite nu sunt pregătite" să meargă în această direcţie, a declarat el.
Americanii trebuie "să înceteze exerciţiile lor militare şi să nu mai desfăşoare o panoplie strategică împotriva ţării noastre", a mai reclamat ambasadorul nord-coreean.
SUA condamnă lansarea
Departamentul de Stat al SUA a condamnat marţi cea mai recentă lansare a unui proiectil de către Coreea de Nord şi a îndemnat totodată Phenianul la dialog, informează AFP.
"SUA condamnă lansarea unui proiectil" de către Coreea de Nord, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat. "Această lansare constituie o încălcare a numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare pentru vecinii Coreei de Nord şi pentru comunitatea internaţională", adaugă Departamentul de Stat, îndemnând Phenianul "să intre în dialog".
La rândul său, comandamentul militar american din regiunea Indo-Pacific (Indopacom) a declarat într-un comunicat că, în pofida faptului că "nu evaluează acest eveniment ca fiind o ameninţare imediată pentru personalul sau teritoriul SUA, sau pentru aliaţii lor, lansarea de rachete scoate în evidenţă impactul destabilizator al programului de armament ilicit" al Phenianului.
Phenianul şi-a înmulţit în ultimele zile mesajele ambigue la adresa SUA şi Coreii de Sud.
Tirul de marţi au loc la câteva zile după ce Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui summit între cele două Corei, cerând ca în prealabil Seulul să renunţe la "politica sa ostilă".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News