Coreea de Nord a efectuat un test al unei rachete hipersonice cu rază medie și lungă de acțiune

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ilustrativ. Kim inspectează, împreună cu fiica sa, o fabrică în care se produc elmente pentru sistemele de rachete; ianuarie 2024
Foto ilustrativ. Kim inspectează, împreună cu fiica sa, o fabrică în care se produc elmente pentru sistemele de rachete; ianuarie 2024

Duminică dimineață, Coreea de Nord a lansat ceea ce părea a fi o rachetă balistică în Marea Japoniei, care a aterizat într-o locație nespecificată din afara zonei economice exclusive a Japoniei, au informat Kyodo și Reuters. Este prima lansare a unei rachete nord-coreene din 18 decembrie, când armata a testat racheta cu rază lungă de acțiune Hwasong-18.

Racheta hipersonică de duminică, lansată din zona Phenianului în jurul orei 14:55 (07:55 ora Bucureștiului), a zburat la aproximativ 1.000 de kilometri de coasta de est a țării, a declarat armata sud-coreeană într-un comunicat, adăugând că Seulul efectuează o analiză a rachetei în coordonare cu Statele Unite şi Japonia.

Altitudinea maximă a fost de cel puțin 50 de kilometri, iar racheta părea să fi aterizat în afara zonei economice exclusive a Japoniei, relatează Reuters, citând Ministerul Apărării japonez, care a criticat în continuare lansarea ca fiind o încălcare a rezoluțiilor ONU.

Presa nord-coreeană a raportat seara că Phenianul a testat cu succes o nouă rachetă hipersonică cu combustibil solid cu rază medie și lungă de acțiune.

În ciuda denumirii acestora, principalul avantaj al rachetelor hipersonice nu este viteza (există rachete balistice care se deplasează cu viteze similare sau chiar mai ridicate decât rachetele hipersonice), ci manevrabilitatea, capacitatea de a-și schimba direcția la viteze mari.

Lansarea de duminică potrivit agenției de presă de stat KCNA, nu a amenințat securitatea țărilor vecine.

Astfel de incidente nu sunt excepționale; în urmă cu două săptămâni, armata RPDC a tras 200 de obuze de artilerie în mare, lângă granița cu Coreea de Sud, forțând Seulul să evacueze insula Jeonpyeong, situată la zece kilometri de granița cu Coreea de Nord.

Coreea de Sud și partenerii săi, în principal Japonia și Statele Unite, critică retorica ostilă a Phenianului și dezvoltarea capacităților sale militare.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, în schimb, critică exercițiile militare ale Sudului, spunând că unificarea cu Seulul nu este posibilă și că Phenianul își schimbă fundamental politica față de Coreea de Sud, pe care o consideră acum un stat inamic.

 

RPDC și Rusia se înarmează

 

Potrivit Casei Albe, RPDC intenționează să continue să construiască și să dezvolte tehnologii și capacități militare cu sprijinul Rusiei.

Putin i-a oferit lui Kim avioane de luptă, rachete sol-aer, vehicule blindate sau material pentru fabricarea de rachete în schimbul rachetelor balistice cu o rază de acțiune de până la 900 de kilometri care să fie folosite în războiul din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, la începutul lunii ianuarie.

Concomitent cu știrile despre testul cu rachete, agenția oficială de știri nord-coreeană KCNA a anunțat că o delegație nord-coreeană condusă de ministrul de externe a călătorit duminică în Rusia.

Statele Unite și alte șapte țări au acuzat în această săptămână Rusia că a abuzat de poziția sa de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, cumpărând rachete din Coreea de Nord și folosindu-le pentru a lansa atacuri împotriva Ucrainei.

Potrivit Washingtonului și partenerilor săi, Moscova încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate prin cooperarea militară cu RPDC. Washingtonul a declarat anterior că rușii au folosit deja rachete balistice din RPDC în Ucraina de cel puțin două ori.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel