Toate acestea sunt necesare pentru „întărirea capacităților de descurajare ale Taiwanului, acum și în viitor”, a menționat Pentagonul. Pregătirea acestui pachet de asistență militară decurge „în ritm rapid”, a adăugat serviciul de presă al Departamentului de apărare al SUA.
Pentru a accelera procesul, asistența va fi alocată din rezervele proprii ale Pentagonului. Finanțarea este posibilă după ce Congresul SUA a acordând președintelui Joe Biden autoritatea necesară aprobării unui astfel de proces. Conform aceleiași scheme, care face posibilă evitarea precomenzilor la întreprinderile din industria de apărare, Washingtonul trimite acum asistență militară Ucrainei.
Pachetul se adaugă vânzărilor militare americane în valoare de aproximativ 19 miliarde de dolari, constând în avioane F-16 și alte sisteme de arme majore pe care SUA le-au aprobat pentru Taiwan.
În dimineața zilei de 29 iulie, Ministerul Apărării din Taiwan a mulțumit Washingtonului pentru „hotărârea sa în sprijinirea securității Taiwanului”.
De partea cealaltă, China a criticat acțiunile Statelor Unite, purtătorul de cuvânt al ambasadei chineze la Washington, Liu Pengyu, declarând pe 28 iulie că Beijingul “se opune ferm” legăturilor militare americane cu Taiwanul.
Washingtonul ar trebui să „oprească vânzările de arme către Taiwan” și „să nu mai creeze noi factori care ar putea duce la tensiuni în strâmtoarea Taiwan”, a declarat Liu citat de AP.
Statele Unite susțin politica „o singură China”, conform căreia nu recunosc Taiwanul ca stat independent și nu dezvoltă cu acesta relații diplomatice separate de Beijing. Cu toate acestea, la nivelul conducerii politice a SUA s-a convenit ca Taiwanul să fie sprijinit pentru a-și putea asigura apărarea dacă e necesar.
Aducerea stocurilor de arme în Taiwan acum, înainte de începerea unui atac, este una dintre lecțiile pe care SUA le-au învățat din invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat secretarul adjunct al apărării de la Pentagon, Kathleen Hicks..
Ucraina „a fost mai mult o abordare cu pornire rece, spre deosebire de cea planificată la care lucrăm pentru Taiwan, și vom aplica lecțiile învățate”, a declarat Hicks. Eforturile de reaprovizionare a Taiwanului după izbucnirea conflictul ar fi complicate, deoarece este vorba de o insulă, a precizat aceasta.
Pentru a-și afirma autoritatea asupra insulei, China trimite în mod regulat nave de luptă și avioane peste linia centrală din strâmtoarea Taiwan (care reprezintă o zonă de tampon între părți), precum și în zona de identificare a apărării antiaeriene a Taiwanului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News