Aceasta a fost precedată de reuniunea Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (CD EDA), arată un comunicat al MApN.
În cadrul Comitetului Director al EDA, miniştrii apărării au andosat orientările Consiliului privind activitatea EDA în anul 2021 şi au aprobat raportul final rezultat în urma derulării procesului anual de analiză coordonată a apărării (CARD) la nivelul UE, în perioada 2019-2020.
În intervenţia sa, ministrul Apărării Naţionale a evidenţiat contribuţia României la consolidarea apărării europene, prin participarea activă la iniţiativele UE dedicate domeniului militar (Cooperarea Structurată Permanentă - PESCO, Fondul European de Apărare - EDF, procesul anual de analiză coordonată a apărării şi Mobilitatea militară), indicând că rezultatele procesului CARD permit vizualizarea unei imagini cuprinzătoare a tabloului european al capabilităţilor de apărare şi vor contribui la definirea priorităţilor de evoluţie pe termen scurt, mediu şi lung a Politicii Externe şi de Securitate Comună a Uniunii Europene.
Reuniunea CAE Apărare a debutat cu o trecere în revistă a evoluţiilor privind dosarele de interes, discuţiile concentrându-se ulterior pe două teme principale: lansarea procesului de elaborare a documentului de orientare strategică în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună - Busola Strategică (Strategic Compass - SC), respectiv concluziile procesului de revizuire strategică a Cooperării Structurate Permanente (PESCO).
În cadrul sesiunii referitoare la Busola Strategică, miniştrii Apărării au avut un schimb consistent de opinii şi au formulat orientări cu privire la nevoile UE în materie de securitate şi apărare, cu accent pe modalităţile prin care politicile, iniţiativele şi instrumentele relevante ale UE pot fi impulsionate în vederea asigurării unui răspuns simetric faţă de provocările viitoare.
În acest context, ministrul Ciucă a exprimat susţinerea pentru creşterea capacităţii UE de răspuns la crizele şi ameninţările mediului de securitate, într-un mod cuprinzător, cu accent deosebit pe imediata vecinătate a Uniunii.
De asemenea, a subliniat potenţialul utilizării Busolei Strategice ca instrument pentru consolidarea suplimentară a procesului de planificare şi dezvoltare a capabilităţilor la nivelul UE în deplină complementaritate cu NATO. Nu în ultimul rând, oficialul român a evidenţiat susţinerea pentru consolidarea rezilienţei şi a pledat pentru o abordare strategică mai cuprinzătoare cu partenerii.
Referitor la Procesul de revizuire strategică a Cooperării Structurate Permanente (PESCO), miniştrii apărării au salutat rezultatele obţinute în urma derulării acestuia şi au formulat orientări politice şi direcţionări pentru atingerea obiectivelor propuse pentru cea de a doua etapă a iniţiativei (2021-2025).
Procesul de revizuire strategică a PESCO reprezintă un diagnostic detaliat al iniţiativei la încheierea primei sale etape de implementare (2017-2020), cuprinzând recomandări şi obiective ambiţioase pentru stimularea, consolidarea şi eficientizarea cooperării pe plan european în perioada 2021-2025.
În intervenţia sa, ministrul apărării naţionale a salutat rezultatele primei etape a procesului de revizuire a PESCO şi a apreciat că PESCO, împreună cu Fondul European pentru Apărare (EDF) şi Procesul anual de analiză coordonată a apărării (CARD), rămân principalele instrumente în ceea ce înseamnă arhitectura pentru apărare a Uniunii Europene.
Agenţia Europeană de Apărare (EDA) a prezentat miniştrilor apărării din statele membre participante primul raport al procesului anual de analiză coordonată a apărării (CARD), elaborat în strânsă coordonare cu Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi cu Statul-Major Militar al Uniunii Europene (EUMS). Raportul CARD identifică 55 de noi oportunităţi de cooperare prin care statele membre pot dezvolta împreună capabilităţi pentru apărare. Raportul recomandă focalizarea eforturilor de dezvoltare în comun pe viitoarea generaţie a şase tipuri de capabilităţi: tancul principal de luptă; sistemele de echipare pentru soldaţi; nava europeană de patrulare; contracararea sistemelor UAS - Anti-Access/Area-Denial; apărarea în spaţiu; îmbunătăţirea mobilităţii militare.
De asemenea raportul identifică oportunităţi de colaborare privind cercetarea în domeniul apărării. Aceste oportunităţi de cooperare pot fi luate în considerare pe baze voluntare de către Statele Membre pentru a fi implementate prin proiecte colaborative, în special în format PESCO (cooperarea permanentă structurată) şi EDF (Fondul European de Apărare).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News