Administrația președintelui american Joe Biden intenționează să trimită Taiwanului ajutoare constând în armamente în valoare de 500 de milioane de dolari, folosind aceeași autoritate de urgență care a fost folosită de peste 35 de ori pentru Ucraina, a declarat, vineri, o sursă familiarizată cu planul, potrivit publicației Reuters citată de Hindustan Times.
Ca parte a bugetului pentru 2023, Congresul a autorizat ajutoare pentru arme în valoare de până la un miliard de dolari pentru Taiwan, folosind Presidential Drawdown Authority (PDA), un mecanism care accelerează asistența de securitate, și care a fost utilizat la trimiterea de arme în Ucraina.
PDA îi permite președintelui să transfere articole și servicii din stocurile americane fără aprobarea Congresului în timpul unei situații de urgență, iar folosirea acestei autorizații pentru Taiwan ar fi o premieră absolută.
Luna trecută, China a desfășurat în jurul Taiwanului un număr mare de nave de luptă, inclusiv un portavion, după ce președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a întâlnit, pe 5 aprilie, cu președintele Camerei Reprezentanților SUA, Kevin McCarthy, la Los Angeles. Pe lângă forța navală, Beijingul a trimis în zonă și avioane de luptă din două regiuni militare.
În februarie, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului că intenționează să facă uz de PDA, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze dacă SUA merge mai departe cu pachetul de ajutor de 500 de milioane de dolari.
„Abordarea noastră rămâne în concordanță cu politica de lungă durată a SUA... Lucrăm intens pentru a ne îndeplini obligațiile în temeiul TRA (Taiwan Relations Act) și vom continua să facem acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt.
Deocamdată nu este clar ce va fi inclus în pachetul de ajutor pentru Taiwan, dar având în vedere profilul recentei desfășurări a forței chineze, din acesta vor face parte, cel puțin, rachete antinavă și antiaeriene cu lansare inclusiv din aer, mine marine și sisteme de cercetare-avertizare. De asemenea, nu se cunoaște momentul când armele vor fi trimise, dar cu siguranță până la finalul lunii octombrie, când se încheie anul fiscal.
Descarcă aplicația DefenseRomania de aici: iOS (App Store) Android (Magazin Play)
Taiwanul s-a plâns de anul trecut de întârzieri ale livrărilor de arme americane, cum ar fi rachetele antiaeriene Stinger, deoarece producătorii au trimis stocurile către Ucraina.
Ministrul Apărării din Taiwan, Chiu Kuo-cheng, a declarat joi, că livrarea a 66 de noi avioane avansate de luptă F-16V din Statele Unite a fost întârziată din cauza întreruperilor în lanțul de aprovizionare, dar ministerul lucrează pentru a minimiza daunele și a „remedia deficiențele”.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News