Consiliul de Afaceri Româno-American: Discuţii privind proiectele strategice regionale Rail2Sea şi Via Carpathia

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, joi, pe Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), cu ocazia vizitei pe care o delegaţie a AMRO o desfăşoară în România, discuţiile vizând proiecte strategice regionale, a informat MAE, printr-un comunicat de presă

La întâlnire a participat şi Henry Homans, vicepreşedinte al AMRO.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi modalităţile concrete de promovare a obiectivului comun de dezvoltare a parteneriatelor, investiţiilor şi schimburilor comerciale între România şi SUA. A avut loc un schimb de vederi cu privire la proiectele strategice prioritare regionale promovate de România pentru conectarea nordului şi sudului regiunii celor Trei Mări, Rail2Sea şi Via Carpathia, inclusiv în ceea ce priveşte importanţa implicării sectorului privat american şi a Administraţiei SUA în concretizarea acestora.

Ministrul Aurescu a evidenţiat "importanţa strategică a extinderii prezenţei economice a SUA în România şi în regiune, pentru a ajunge cel puţin la nivelul de excelenţă atins în cooperarea politico-militară şi de securitate", a precizat MAE. Preşedintele AMRO şi-a arătat disponibilitatea de a prezenta aceste proiecte companiilor americane majore active în domeniul infrastructurii.

Şeful diplomaţiei române a vorbit şi despre temele cu relevanţă transatlantică abordate la reuniunea miniştrilor de Externe NATO şi a Consiliului Afaceri Externe, la care a participat în ultimele zile la Bruxelles. El a amintit întrevederea pe care a avut-o cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ocazie cu care au fost abordate aspecte de interes prioritar în ceea ce priveşte Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA.

Potrivit MAE, Bogdan Aurescu a evidenţiat prioritatea Guvernului în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), obiectiv susţinut constant de către AMRO şi relevant pentru investitorii străini şi partenerii externi ai companiilor din România.

Eric Stewart a transmis aprecierea AMRO pentru programul dens de întâlniri cu sectorul privat, ministere şi instituţii guvernamentale româneşti pe care delegaţia le-a avut în cursul vizitei în România, "care se prefigurează a fi una de succes", se arată în comunicat. De asemenea, el a confirmat intenţia AMRO de a susţine, în dialogul cu Administraţia SUA, necesitatea consolidării cooperării cu România, inclusiv în domeniul economic, şi a susţinerii candidaturii României la OECD. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel